12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialO doctoriță din Norvegia infectată cu Ebola s-a vindecat

O doctoriță din Norvegia infectată cu Ebola s-a vindecat

Doctorița norvegiană care s-a îmbolnăvit de Ebola în timpul unei misiuni în Sierra Leone s-a vindecat, a anunțat, luni, organizația Médecins Sans Frontières (MSF), relatează AFP, conform Mediafax.

"Suntem foarte bucuroşi să aflăm despre colega noastră că s-a vindecat", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al MSF Norvegia, Jonas Haagensen.

Chiar înainte de acest anunţ, spitalul universitar din Oslo a declarat că pacienta va fi externată din secţia specială rezervată celor contaminaţi, unde a fost internată de la repatrierea sa din Sierra Leone, la 7 octombrie.

"Este o veste foarte bună", a subliniat Haagensen.

El nu a vrut să ofere detalii, în aşteptarea unei conferinţe de presă prevăzute de autorităţile spitaliceşti şi MSF Norvegia la ora 17.00 (18.00 ora României).

Natura tratamentului administrat norvegienei în vârstă de 30 de ani nu este cunoscut în acest moment.

În urmă cu o săptămână, echipa medicală care o tratează a declarat că femeia este în stare "staţionară cu semne de ameliorare".

Febra hemoragică Ebola a provocat peste 4.500 de morţi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătății.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...
Ultima oră
Pe aceeași temă