18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPonta: Darius Vâlcov, o pierdere pentru Guvern

Ponta: Darius Vâlcov, o pierdere pentru Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara, pentru B1 TV că darius Vâlcov este o pierdere pentru Guvern și că atunci când l-a numit nu știa că ar fi avut probleme penale. 

 

”Ministrul Finanțelor este o pierdere pentru Guvern. Am stat de vorbă cu el, azi la prânz. L-am întrebat care este calitatea lui procesuală și mi-a zis, sunt suspect, pentru că împotriva mea s-a depus un denunț. Domnul Vâlcov are calitatea de suspect. eu l-am întrebat pentru că e ministru, membru CSAT. Am avut o discuție, mi-a zis foarte clar ai demisia mea și i-am spus Da, Darius ți-o accept, dar vreau să termini proiectul Codului Fiscal. Am vorbit cu președintele după comunicat”, a spus premierul.

De asemenea,a susţinut că, la momentul numirii lui Darius Vâlcov în Guvern, avea doar informaţii că acesta, precum orice primar, era subiectul unor sesizări, dar nu şi date concrete privind comiterea unor fapte penale.

”Nu a existat niciodată un caz concrect în care Darius Vâlcov să fi fost cercetat penal. Concluzia e că Traian Băsescu, minte, ca deobicei. Aveam informaţii că, ca orice primar, are sesizări. Nu au existat informaţii concrete despre un caz în care Darius Vâlcov să fie cercetat penal”, a spus Ponta. 

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă