15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportTeodorovici, despre corecțiile financiare pentru proiectele europene: România plătește prețul pe prostie

Teodorovici, despre corecțiile financiare pentru proiectele europene: România plătește prețul pe prostie

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, estimează că, în cazul României, corecţiile financiare pentru proiectele europene se ridică la un miliard de euro și că acesta este ”prețul pe prostie plătit de România pentru faptul că a pus în funcții-cheie oameni care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo”, potrivit Mediafax

Mai mult, ministrul a sublinniat că dacă această sumă era pusă de CE pentru rambursare, ţara avea acum o rată de absorbţie a fondurilor europene de 60%, nu de 53%.

“Corecțiile financiare sunt estimate la un miliard de euro, primite pe sistemul special, pe achiziții publice, în mare parte a lor. Este preţul pe prostie, plătit de România pentru faptul că a pus în funcții-cheie oameni care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo, mai ales în zona de achiziții publice. Toate proiectele aprobate până în octombrie 2011 sunt lovite de corecții financiare, până se închid unele dintre ele, în 2015, vor purta la fiecare cerere de rambursare o corecție financiară de 10-25 la sută, pentru că așa a spus CE în rapoartele sale de audit. Este o sumă foarte mare, dacă acest miliard de euro era pus de CE pentru rambursare, nu aveam 53 la sută rată de absorbție, eram la 60 la sută”, a afirmat Teodorovici.

El a adăugat că speră ca, pe viitor, România să evite situaţii similare.

Citește și: Ce schimbări anunță Teodorovici pentru Ministerul Fondurilor Europene

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a făcut aceste declaraţii, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă desfăşurată în cadrul Forumului Regional Cluj Innovation Days. 

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă