27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPrefectura Vaslui a câștigat recursul într-un proces pe tema gazelor de şist,...

Prefectura Vaslui a câștigat recursul într-un proces pe tema gazelor de şist, pierdut inițial la instanța de fond

Curtea de Apel Iași a dat câștig de cauză, luni, prefecturii Vaslui, în procesul cu unul din cele trei consilii locale din judeţ care au avut câştig de cauză la instanţa de fond pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist, magistraţii ieşeni admiţând astfel recursul instituţiei vasluiene, informează Mediafax.

Curtea de Apel Iaşi a admis recursul Prefecturii Vaslui în procesul cu Consiliul Local (CL) Pogana pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist pe întregul teritoriu al comunei, după ce, la judecata pe fond, Tribunalul Vaslui a considerat legală hotărârea luată de consilierii din Băcani.

Astfel, magistraţii ieşeni au casat hotărârea instanţei de fond şi au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a hotărârii CL Pogana privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist în comună.

"În fond, admite cererea de anulare a prevederilor articolului 1 din Hotărârea nr. 10 din 28 februarie 2013, în partea care interzice explorarea-dezvoltarea-exploatarea gazelor de şist, prin metode neconvenţionale, în măsura în care această interdicţie s-ar aplica terenurilor ce nu fac parte din patrimoniul comunei Pogana, judeţul Vaslui", se arată în motivarea, pe scurt, publicată, luni, de Curtea de Apel Iaşi.

Consiliul Local Băcani a interzis, în februarie 2013, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, hotărâre care a fost atacată în instanţă de Prefectura Vaslui pe motiv că ar fi ilegală. Tribunalul Vaslui a dat câştig de cauză CL Băcani în toamna anului trecut, hotărârea fiind astfel declarată legală. Prefectura Vaslui a făcut recurs, la Curtea de Apel Iaşi, la decizia instanţei vasluiene dată în noiembrie anul trecut.

Pe lângă procesul cu Pogana, Prefectura a pierdut alte două procese la Tribunalul Vaslui, cu CL Şuletea şi CL Alexandru Vlahuţă, ambele fiind atacate cu recurs la Curtea de Apel Iaşi, unde se află încă pe rol.

În schimb, Prefectura a câştigat la Tribunalul Vaslui alte 12 procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective. CL Pungeşti şi CL Băcani au fost singurele care au făcut recurs la sentinţele instanţei vasluiene. În procesul cu CL Băcani, Curtea de Apel Iaşi a dispus, în urmă cu mai puţin de o săptămână, rejudecarea cauzei, cu consultarea unor geologi de la Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii ”Al. I. Cuza” Iaşi.

Compania Chevron deţine patru acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist, în localităţile Siliştea – Pungeşti, Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi două autorizaţii de construire pentru amenajarea platformelor pe care sunt sau urmează a fi montate sondele de explorare de la Siliştea – Pungeşti şi Puieşti.

Până acum, Chevorn a început în luna mai lucrările de foraj în comuna Pungeşti, explorare finalizată în vara acestui an. Compania petrolieră a prelevat probe de sol şi aşteaptă rezultatul analizelor de laborator prin care se va stabili dacă zăcământul este unul rentabil pentru a fi exploatat prin metoda fracturării hidraulice.

Cele mai citite

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă