15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPalatul Cotroceni îşi stinge luminile de Ora Pământului

Palatul Cotroceni îşi stinge luminile de Ora Pământului

Administrația Prezidențială a anuţat că se alătură unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate protecției mediului, ”Earth Hour – Ora Pământului”, informează Mediafax. Din acest motiv, sâmbătă, 28 martie, în intervalul orar 20.30-21.30, iluminatul Palatului Cotroceni va fi întrerupt.

Administrația Prezidențială se alătură unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate protecției mediului, ”Earth Hour – Ora Pământului”, care pledează pentru un mediu înconjurător sănătos și pentru valorificarea eficientă a resurselor.

Alte două instituţii publice din România, Guvernul şi Camera Deputaţilor, au anunţat că se alătură campaniei internaţionale care marchează “Ora Pământului”.

Astfel, sâmbătă, între orele 20.30-21.30, iluminatul Palatului Victoria şi iluminatul exterior şi interior al clădirii Palatului Parlamentului vor fi întrerupte.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă