Co-președintele filialei din Botoșani a Partidului Național Liberal (PNL), Florin Țurcanu, și-a depus demisia din funcție, in urma unei condamnări definitive la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.
După demisie, Țurcanu a organizat o ședință restrânsă a conducerii locale a vechiului PNL, în care fratele său, Mihai Țurcanu a devenit succesorul său. Decizia a fost contestată de majoritatea vicepreședinților PNL Botoșani care susțin că ședința în care a fost numit Mihai Țurcanu a fost nestatutară.
”Dar trebuie să aflu din presă? Am crezut că este o glumă. Este o bătaie de joc și o declar public! Dacă s-a întâlnit o gașcă acolo care să transfere conducerea unui partid înseamnă că am deviat total de la principiile liberale. Nu e posibil așa ceva într-un partid cu principiile și istoricul Partidului Național Liberal. Își fac cărțile penalii între ei”, a spus vicepreședintele Ionică Nechifor potrivit presei locale.
Florin Țurcanu a renunțat la președinția filialei din Botoșani a PNL, după ce în urmă cu cinci săptămâni a fost demis de la șefia Consiliului Județean ca urmare a condamnării la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.