Democratul are unele șanse să fie un om de stat autentic, deoarece încalcă voia națiunii, în vreme ce populistul o conduce la dezastru, fiindcă îi urmează voia.
– Ce sunt democrații?
– În sens strict, sunt cei care sunt desemnați să conducă de popor și care conduc în numele poporului.
– Ce sunt populiștii sau, dacă vreți cu un cuvânt mai clasic, „demagogii“?
– Sunt cei care sunt desemnați să conducă de popor și care conduc în numele poporului.
– Pardon, e o greșeală, ai dat aceeași definiție pentru ambii!
– Nu e nicio greșeală. Cel puțin la prima vedere, e același lucru: democratul, de vreme ce vrea să obțină voturile majorității poporului, e populist și invers: politicianul pe care îl numim populist are legitimitate democratică în numele elecțiunii sale populare.
– Și totuși, nu e o diferență între ei?
– Ba da, există, poate, o diferență, dar mă vei considera cinic dacă o exprim.
– Vreau s-o aud.
– Spus simplu: populistul alege poporul; democratul mai alege și realitatea. Cu alte cuvinte, democratul este un politician care, atunci când promisiunile electorale și realitatea intră în coliziune, alege realitatea, chiar dacă apare în ochii poporului drept mincinos; în vreme ce, în aceleași condiții, populistul alege promisiunile și, în general, construiește prin propagandă o realitate conformă, apărând de multe ori ca împlinindu-și promisiunile. Dacă, de pildă, a promis locuri de muncă mai multe, dar ele întârzie să fie create, democratul va explica nereușitele în termenii unor obstacole obiective și imprevizibile, cerând răbdare și chiar, la limită, sacrificii. Dimpotrivă, populistul va construi o nouă realitate, susținând că locurile de muncă au fost create de guvernul său, dar au fost luate de străini sau va inventa altceva de acest tip. De aceea e popular: oamenilor, în general, nu le place să se confrunte cu realitatea și cu obstacole obiective și imprevizibile. În schimb, adoră poveștile cu vinovați desemnați, inși malefici care sabotează eforturile nobile ale poporului și conducătorilor săi.
Citește continuarea textului în Revista 22.