15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSIVECO România are un nou director general și președinte al CA

SIVECO România are un nou director general și președinte al CA

Poziția de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al companiei SIVECO a fost ocupată cu efect imediat de către Florin Ilia, a anunțat compania. Numirea a fost făcută de către acționari și Consiliul de administrație SIVECO, după ce Irina Socol s-a retras din funcțiile executive.

„Nu doresc ca actuala situație să afecteze activitatea companiei. Până la clarificarea situației, am decis să mă retrag din poziția de Director General, urmând ca SIVECO să fie condusă pe mai departe de către echipa de profesioniști care a adus recunoaștere internațională firmei și industriei IT din țara noastră", a declarat Irina Socol prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacției România liberă.

Totodată, compania a anunțat și cooptarea în Consiliul de administrație a Doinei Binig, Vicepreședinte Strategie, și continuarea colaborării cu autoritățile ”cu privire la orice acte judiciare vizând compania și pe reprezentanții săi”.

„Din punct de vedere operațional și managerial, SIVECO funcționează la parametri normali. Ne respectăm toate angajamentele asumate față de clienții și partenerii noștri în proiectele naționale și internaționale pe care le derulăm. Soluţiile informatice dezvoltate de echipa noastră contribuie semnificativ la modernizarea unor domenii esenţiale ale societăţii: economie, educaţie, sănătate, cultură, mediu, contribuind la creşterea calităţii vieţii cetățenilor români și din 27 țări de pe patru continente”, a subliniat Florin Ilia, noul Director General al SIVECO. 

Florin Ilia (47 ani) este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică din Universitatea din București. Este specialist în sisteme IT, cu o solidă experiență în coordonarea proiectelor naționale de mare complexitate, precum și unul din artizanii extinderii internaționale a companiei. S-a alăturat echipei SIVECO România în 1994.

Doina Binig (45 ani) este absolventă a Facultății de Energetică din cadrul Institutului Politehnic din București. S-a alăturat echipei SIVECO România în 2007, coordonând activităţile de dezvoltare a strategiei companiei. Doina Binig lucrează în domeniul IT din 1993, având o importantă experiență acumulată în companii multinaționale.

Compania SIVECO România a fost înființată în 1992 și este cea mai mare casă de soft din România. Compania și-a câștigat poziția de lider în domeniul soluțiilor de eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms și eBusiness.

Cele mai citite

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă