11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele CC din Moldova explică consecințele vecinătății cu un stat agresor

Președintele CC din Moldova explică consecințele vecinătății cu un stat agresor

Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova, Alexandru Tănase, a declarat, marţi, la Suceava, că pentru Republica Moldova şi Lituania situaţia din Ucraina şi “vecinătatea cu un stat agresor” forţează Curtea Constituţională să aibă o altă agendă decât cea iniţială, relatează Mediafax

Tănase, care a participat, la Universitatea Suceava, la o conferinţă internaţională cu plenurile reunite ale Curţilor Constituţionale din România, Lituania şi Republica Moldova, a declarat că astfel de întâlniri sunt practicate de toate curţile constituţionale pentru că provocările sunt similare şi tendinţele sunt aceleaşi, menţionând că toate curţile constituţionale au avut de dat soluţii privind criza economică sau privind diminuările de salarii.

Citește și: Moldova vrea să investească în domeniul Apărării

Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova a subliniat că la ora actuală sunt alte provocări care îi fac pe membrii curţilor constituţionale, într-un fel sau altul, să fie împreună, să aibă discuţii şi un interes comun.

“Mai puţin pentru România, pentru noi şi colegii din Lituania, sigur că suntem îngrijoraţi în legătură cu evoluţia evenimentelor din Ucraina. Vecinătatea cu statul agresor ne forţează să luăm anumite decizii sau să avem o altă agendă decât ne-am propus iniţial”, a spus Tănase.

El a explicat că o asemenea decizie privind aplicabilitatea statutului de neutralitate permanentă în caz de război va trebui să fie dată de Curtea Constituţională a Republicii Moldova în luna mai.

“Curtea Constituţională din Moldova trebuie să dea o soluţie în luna mai privind statutul de neutralitate permanentă al ţării, în ce măsură acest statut de neutralitate permanentă este sau nu aplicabil în cazul în care ţara s-ar confrunta cu un pericol militar extern”, a spus preşedintele CC din Republica Moldova.

Tănase, care a fost şi ministru al Justiţiei în Republica Moldova, a spus că lucrurile în Republica Moldova evoluează spre un stat de drept.

“Evoluţia este mai lentă decât ne-am dorit. Sunt lucruri obiective, legate în mare parte de conjunctura politică, dar suntem optimişti. Altă opţiune decât un stat de drept în Moldova nu există. Altfel, riscăm să rămânem pentru decenii în zona de influenţă a Federaţiei Ruse, în zona gri a Europei”, a conchis Tănase.

Citește și: Băsescu: Republica Moldova poate intra în Uniunea Europeană doar prin unirea cu România

În cadrul Conferinţei Internaţionale organizate de Universitatea Suceava preşedintele Curţii Constituţionale din Lituania, prof.univ.dr. Dainius Zalimas a prezentat o analiză a cauzelor examinate de Curtea Constituţională în ultimul an, preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, dr. Alexandru Tănase, a prezenta aspecte legate de jurisdicţia CC a Republicii Moldova, iar prof.univ.dr. Mircea Ştefan Minea, judecător al Curţii Constituţionale a României a prezentat o lucrare privind confruntarea noilor coduri cu dispoziţiile şi principiile legii fundamentale, reflectată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României.

Conferinţa Internaţională “Jurisdicţia constituţională” s-a desfăşurat la Suceava sub înaltul patronaj al Curţii Constituţionale a României, în contextul desfăşurării trilateralei Curţilor Constituţionale ale Republicii Lituania, Republicii Moldova şi României şi a fost organizată de universitatea suceveană în colaborare cu Asociaţia Ştiinţifică de Drept şi Administraţie Publică şi Asociaţia Europeană a Studenţilor de Drept Suceava.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă