19.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialSuspendarea ca formă de suspendare a campaniei prezidențiale

Suspendarea ca formă de suspendare a campaniei prezidențiale

O campanie pentru suspendare ar avea efectul de a marginaliza campania pentru prezidențiale, ceea ce ar eroda din start autoritatea viitorului președinte.

Așa-zisa luptă cu regimul Băsescu re­în­cărcată cu ideea suspendării rămâne mo­dul prin care Victor Ponta încearcă să re­cupereze cât mai mult din electoratul USL și, poate mai ales, să evite concentarea campaniei asu­pra propriului său bilanț la cârma guvernului. La ni­velul discursului public, cam­pania PSD păstrează astfel inițiativa strategică, având în plus toate mij­loacele instituționale pen­tru a decide cât de departe se va merge, dacă și când se va organiza suspendarea sau referendumul de demitere. PSD este o mașinărie de campanie eficientă, dar în mo­mentul în care utilizează toate mo­toarele pe care le are la dispoziție devine evidentă măsura în care ins­tru­men­ta­li­zează partizan instituțiile statului. Dacă se declanșează procedura suspendării, aceas­ta se va adăuga OUG-ului privind mi­gra­rea aleșilor locali. Astfel s-ar confirma im­presia istorică că PSD nu știe să câștige ale­gerile decât prin exces verbal și ins­tituțional, un exces care este fața vizibilă a abuzului de putere. Efectul poate fi o reactivare a vechiului clivaj pro-contra par­tidul-stat, ceea ce e foarte periculos pentru PSD, dar asta depinde și de reacția concurenților lui Ponta. Singura veste bu­nă pentru aceștia ține de faptul că Tă­ri­ceanu e cel care a fost pus să facă treaba murdară a reintroducerii pe agenda pu­blică a temei suspendării. Fostul prim-mi­nistru putea fi cel mai eficient aliat non-PSD al lui Ponta, dar, în ciuda declarațiilor sale, devine un candidat improbabil, pu­tând eventual eșua în postura tristă de pre­ședinte interimar.

Cele mai citite

România pregătește scutul anti-dronă: echipamente noi de detecție vor fi livrate în 2027

Autoritățile analizează și alte programe de achiziții, inclusiv în cooperare cu state membre ale Uniunii Europene și NATO, pentru dezvoltarea unor sisteme comune de...

România pregătește scutul anti-dronă: echipamente noi de detecție vor fi livrate în 2027

Autoritățile analizează și alte programe de achiziții, inclusiv în cooperare cu state membre ale Uniunii Europene și NATO, pentru dezvoltarea unor sisteme comune de...
Ultima oră
Pe aceeași temă