25 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăTechPC și PLR au înființat un grup parlamentar comun. Ce spun Constantin...

PC și PLR au înființat un grup parlamentar comun. Ce spun Constantin și Tăriceanu despre această alianță

Liderul deputaţilor PC, Bogdan Ciucă, a anunţat, luni, în plenul Camerei, formnarea grupului liberal conservator care cuprinde deputaţii PC şi cei ai PLR, precizând că cele două partide au semnnat un protocol în acest sens.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că 20 de deputaţi s-au afiliat acestui grup liberal-conservator: deputaţii Mirel Pârgaru, Octavian Bot, Virgil Guran, Viorel Ursărescu, Paul Dumbrăveanu, Florică Calotă, Cătălin Cistenuţă şi Constantin Gălan au trecut de la PNL la grupul nou înfiinţat liberal conservator.

Pe lângă aceştia au trecut la noul grup şi Daniel Chiţoiu, Ovidiu Silaghi, Ion Cupă, Mihai Stănişoară, Viorel Palaşcă, Andrei Gerea, Radu Stroe, Nicolae Alexandri, Graţiela Gavrilescu, Marcu Nicu, Sorin Teju şi Mirel Taloş.

Președintele PLR Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni seară că nu se poate vorbi "sub nicio formă" de o alianță politică între PC și partidul său, ci doar o colaborare parlamentară pentru promovarea unor proiecte și măsuri de centru-dreapta.

"Nu este o înțelegere între partide, ci strict la nivelul grupurilor parlamentare care au decis să se unească pentru a căpăta mai multă forță. Am devenit al treilea grup ca importanță în Parlament. Ne propunem să promovăm soluții pe ceea ce înseamnă dreapta politicii și zona liberală. Acesta este obiectivul pe care ni l-am fixat și cred că vom reuși să îl îndeplinim. Partidele (PC și PLR — n.r.) își păstrează independența lor. Nu putem să vorbim de o alianță sub nicio formă între partide. La nivelul grupurilor parlamentare vom conlucra. Nu e nimic nefiresc", a declarat acesta, la TVR1.

 Liderul PC Daniel Constantin a declarat că salută decizia preşedintelui PLR Calin Popescu Tăriceanu de a se alătura conservatorilor în formarea unui grup parlamentar comun, arătând că este necesară o alternativă conservator-liberală credibilă, care “să compenseze inflaţia de candidaţi şi politruci".

Preşedintele PC a precizat că negocierile s-au concentrat pe obiectivele legislative comune şi nu pe împărţirea funcţiilor.

“În negocierile care au dus la formarea acestui proiect, ne-am concentrat exclusiv pe obiectivele legislative comune, şi nu pe împărţiri de funcţii sau alte privilegii”, a mai arătat liderul PC, adăugând că s-a stabilit că grupul liberal-conservator PC-PLR va promova, în plan parlamentar şi guvernamental, un set de măsuri de centru-dreapta care să răspundă necesităţilor economiei româneşti şi aşteptarilor electoratului USL.

Cele mai citite

România va vaccina gratuit 1,2 milioane de oi și capre împotriva pestei micilor rumegătoare

România va demara o campanie de vaccinare gratuită împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR), care va viza aproximativ 1,2 milioane de oi și capre.Măsura a...

Lovitură pentru TikTok, Instagram și Snapchat! Franța vrea să interzică accesul minorilor sub 15 ani

Parlamentarii francezi urmau să aprobe marți un proiect de lege care interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, ceea ce ar plasa...

CFR Cluj a oficializat un nou transfer! Dublu campion cu FC Porto ajunge în Gruia

CFR Cluj a anunțat transferul mijlocașului portughez Bruno Costa, fotbalist cu două titluri de campion al Portugaliei în palmares.CFR Cluj l-a prezentat oficial pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă