20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportÎncă un proiect legislativ de-al lui Cernea, respins de deputaţi

Încă un proiect legislativ de-al lui Cernea, respins de deputaţi

Proiectul lui Remus Cernea privind declararea delfinilor drept persoane non umane a fost respins, miercuri, de deputaţi, relatează Mediafax

Cernea a explicat că delfinii salvează vieţi şi comunică complex cu zeci de mii de sunete, în timp ce deputatul Daniel Iane a arătat că este o fantasmagorie ca mamiferele să fie non umane.

Propunerea legislativă a fost respinsă cu 192 de voturi la 72. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

“Tema protecţia animalelor este una deosebit de importantă. Vă este cunoscut citatul din Gandhi care spunea că progresul moral al unei societăţi se recunoaşte prin felul în care sunt tratate femeile şi animalele în acea societate. Tocmai pentru că şi în ţara noastră şi în foarte multe alte locuri din lume se petrec scene de cruzime faţă de animale, şi în mod special faţă de delfini, am iniţiat acest proiect”, a spus, în plen, Remus Cernea.

Citeşte şi: Proiectele ciudate ale deputatului Remus Cernea. Cel mai nou: schimbarea soneriei din Camera Deputaților

El a explicat că delfinii au o inteligenţă deosebit de ridicată, unii dintre ei “acordându-şi nume”, au un mod complex de comunicare prin zeci de mii de sunete distincte şi salvează vieţi omeneşti.

“India este prima ţară care a recunoscut acest statut delfinilor, Curtea supremă a statului New York a recunoscut acest statut pentru cimpanzei, Curtea supremă din Argentina pentru urangutani. Criteriul este inteligenţa, faptul că aceste specii se recunosc în oglindă, ceea ce arată gradul de conştientizare a propriei identităţi deosebit de dezvoltate, pe care doar oamenii îl mai au”, a adăugat Cernea.

Citeşte şi: Delfinariul din Constanța ar putea fi închis din cauza lui Remus Cernea

Deputatul a spus că ştie că proiectul de lege nu va trece, principala problemă fiind de natură juridică, acest concept de persoane non umane nu se regăseşte în Constituţie şi a anunţat că va depune un nou proiect de lege privind protecţia delfinilor.

“Problematica aceasta a protecţiei animalelor este într-adevăr importantă pentru legislaţia noastră, avem nevoie de o lege care să confere mai multă protecţie animalelor, e adevărat, dar forma în care a fost propusă această modificare lasă de dorit. Pe lângă, să zicem aşa, fantasmagoria de declarare ca persoane non umane a unor mamifere, vreau să vă spun că şi eu am acasă trei câini şi un motan şi sunt extrem de inteligenţi şi comunică între ei, de ce nu considerăm că pot să îşi pună şi nume? Nu ştim noi ce se întâmplă cu adevărat dincolo de acele schimburi de sunete dintre animale”, a replicat deputatul Daniel Iane.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă