Luni, Sindicatul Naţional din Grupul Air France (SNGAF), minoritar, a lansat o petiție în care solicită "oprirea imediată a deservirii ţărilor afectate de virusul Ebola". Ca atare, miercuri, mai mulți membri ai personalului navigant de la Air France au refuzat să se îmbarce către Guineea, Sierra Leone sau Nigeria, ţări afectate de epidemia de Ebola, scrie în ediţia electronică Le Monde, preluat de B1 Tv.
"În toate cazurile, toate zborurile au plecat cu echipaje în deplină conformitate – ca număr şi calificare – cu reglementările", a anunţat compania, subliniind că "nu a existat niciun impact".
"Ştim că avem o meserie riscantă, dar cu riscuri măsurate. În acest caz, situaţia a scăpat total de sub control, informaţiile evoluează de la o zi la alta", a deplâns Sophie Gorins, secretara generală a SNPNC, al treilea sindicat al personalului navigant.
Un reprezentant al SNGAF, Patrick Henry-Haye, totodată însoţitor de zbor, a declarat că, spre deosebire de alte companii, Air France continuă să asigure legături la Conakry (Guineea) şi Freetown (Sierra Leone), în ţările cele mai afectate de virus. Însoţitoarele şi însoţitorii de bord se tem că ar putea ar fi expuşi febrei hemoragice, iar sindicatul solicită oprirea acestor zboruri pentru securitatea personalului.
Potrivit Air France, compania nu obligă niciun membru al personalului navigant comercial să efectueze misiuni către Conakry, Freetown, şi Lagos, oraşe considerate "destinaţii cu risc" de către Comitetul pentru igienă, securitate şi condiţii de muncă (CHSCT) al Air France.