19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPremierul israelian: Acordul asupra programului nuclear iranian poate fi oprit

Premierul israelian: Acordul asupra programului nuclear iranian poate fi oprit

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat, duminică seară, că este încă posibil să se oprească un acord asupra programului nuclear iranian despre care pretinde că va permite Teheranului să se doteze cu arma atomică, transmite AFP, conform Agerpres.

“Nu este prea târziu pentru a retrage planul care va oferi Iranului un acord ce îi deschide calea achiziționării armei nucleare”, a afirmat prim-ministrul, în cursul unei ceremonii ce a marcat anexarea cartierului arab al Ierusalimului de Est în 1967 în timpul Războiului de Șase Zile.

Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania negociază cu Teheranul un acord privind programul său nuclear și speră să îl încheie până la 30 iunie. Obiectivul este de a împiedica Republica Islamică să pună la punct o armă nucleară, în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale care au consecințe negative asupra economiei iraniene.

Potrivit Israelului, nu se poate avea încredere în Iran că va respecta un astfel de acord care, în plus, are numeroase puncte slabe.

“Ne opunem acestui acord și nu suntem singurii”, a spus Benjamin Netanyahu, adăugând că este “necesar și posibil să se ajungă la un acord mai bun”.

Țările arabe, în special monarhiile sunnite de la Golful Persic, se tem că un acord asupra programului nuclear va determina o apropiere între Statele Unite și Iran, țară șiită pe care o consideră, de asemenea, ca fiind unul din instigatorii la conflictele din Yemen, Siria și Irak.

Președintele american, Barack Obama, a încercat joi să dea asigurări țărilor aliate de la Golful Persic, cu prilejul unui summit desfășurat la Camp David, în legătură cu faptul că un acord cu Teheranul nu va fi încheiat în defavoarea lor.

Republica Islamică a afirmat constant că programul său nuclear are un scop exclusiv civil, mai ales pentru producerea de energie și cercetare în domeniul medical și că îngrijorările internaționale privind riscul ca Iranul să se doteze cu arma atomică nu își au rostul.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă