19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechPNL ameninţă că NU votează Codul Silvic. Ce vor în schimb

PNL ameninţă că NU votează Codul Silvic. Ce vor în schimb

PNL a decis, luni, să ceară retrimiterea la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, pe Codul Silvic, pentru eliminarea articolului 20. Liberalii mai spun că dacă respectivul articol nu va fi eliminat, ei vor vota împotriva legii, în varianta care va ajunge în plen, informează Mediafax.

Vom solicita retrimiterea la comisii a cerererii de reexaminare pe Codul Silvic şi admiterea discutării în parte a articolul 20 şi eliminarea acestuia. PNL consideră că trebuie eliminat articolul 20 pentru că aprobarea unei legi care cuprinde un articol care permite tăierea pădurilor fără document tehnic, fără amenajament silvic, va avea ca efect un atentat la siguranţa cetăţenilor şi a comunităţilor”, a anunţat Lucia Varga, după şedinţa conducerii PNL.

Deputatul liberal a precizat că ”în România există peste 200.00 de hectare de păduri în zone de strictă protecţie, în jurul lacurilor de acumulare, a barajele, pe pante mai mari de 30% şi că, prin amenajamentul silvic, este interzisă tăierea copacilor, aceştia având rol de protecţie în caz de viituri”.

Reprezentanţii ONG privind protejarea mediului au criticat proiectul Codului Silvic după ce comisiile juridică, agricultură şi mediu au respins cererea de reexaminare a preşedintelui la Codului Silvic, faptul că nu au putut să-şi exprime punctele de vedere, sugerând că vor fi prezenţi în stradă pentru proteste.

Proiectul Codului Silvic iniţiat de 25 de parlamentarilor PSD prevede, printre altele, că valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar de către operatori economici atestați.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă