14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMircea Dușa la Ziua porților deschise în Constanța

Mircea Dușa la Ziua porților deschise în Constanța

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a vizitat, sâmbătă, în portul militar din Constanța, unele dintre navele ce aparțin Forțelor Navale Române, precum și standurile cu echipamente și tehnică militară, în cadrul Zilei porților deschise, manifestare ce face parte dintr-o serie de evenimente organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, potrivit Agerpres.

Ministrul Apărării a fost însoțit de șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral dr. Alexandru Mîrșu, cei doi deplasându-se printre sutele de turiști aflați în portul militar.
 

"Pe 15 august sărbătorim Ziua Marinei și premergător festivităților deja tradiționale organizate în portul Constanța și în toate bazele noastre, (…) organizăm astăzi Ziua porților deschise, pentru a prezenta publicului dotarea pe care o au Forțele Navale Române. (…) Aici este una din curiozități, un elicopter dotat, navalizat. Primul deja este modernizat, conform cerințelor pentru a îndeplini misiuni pe fregate și pe mare. Cel pe care îl avem expus aici este în curs de modernizare și urmează ca până la sfârșitul anului să fie dotat cu tot ce este necesar pentru a îndeplini misiuni pe mare", a afirmat Mircea Dușa.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă