24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialKirchner îi cere ajutorul lui Obama pentru a rezolva falimentul Argentinei

Kirchner îi cere ajutorul lui Obama pentru a rezolva falimentul Argentinei

Preşedintele argentinian Cristina Kirchner consideră că preşedintele Barack Obama este în măsură să rezolve litigiul privind datoriile Argentinei cu un grup de fonduri de hedging, care a dus la default-ul parţial al statului sud-american, relatează Mediafax.

Argentina a intrat în faliment în 2001, iar de atunci a reuşit să ajungă la o înţelegere cu 93% dintre investitorii care deţineau obligaţiuni ale ţării. Datoria a fost restructurată în două tranşe, iar deţinătorii de titluri de stat au acceptat să primească 30 de cenţi pentru fiecare dolar, cu excepţia unui grup de investitori condus de fondurile de hedging deţinute de Elliott Management, companie a miliardarului Paul Singer. O decizie câştigată de aceşti investitori în instanţă a dus la reintrarea statului argentinian în incapacitate de plată.

Potrivit preşedintelui argentinian Cristina Kirchner, omologul său american poate interveni în această problemă invocând o clauză de separare a puterilor.

"Acest prerogativ prezidenţial a fost utilizat de preşedintele George W. Bush atunci când un fond de investiţii al miliardarului Paul Singer a cerut confiscarea fondurilor Republicii Congo.

Preşedintele Bush a făcut acest lucru chiar dacă Singer era un puternic susţinător al Partidului Republican, a arătat Kirchner.

Argentina a depus joi o plângere împotriva Statelor Unite la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, susţinând că i-a fost încălcată suveranitatea, cu toate că plângerea nu are nicio şansă de succes, având în vedere că procesul poate dura mai mulţi ani, iar SUA nu recunoaşte competenţa instanţei.

"Un judecător a pus în pericol suveranitatea unei ţări, blocând plata unei datorii de 539 de milioane de dolari. Reţinerea acestor bani nu este legală", a spus preşedintele argentinian.

Pe 26 iunie, banca centrală a Argentinei a depus la Bank of New York suma de 539 de milioane de dolari, o tranşă din datoria ţării către creditori privaţi.

Plata a fost blocată de către judecătorul american Thomas Griesa, care a considerat că autorităţile de la Buenos Aires trebuie să respecte o decizie a sa care obligă Argentina să plătească 1,3 miliarde de dolari unor fonduri de hedging, înainte de a continua rambursarea datoriei.

"Este o încălcare a suveranităţii şi imunităţii ţării, acesta este motivul pentru care am lansat procedura de la Haga", a declarat şeful guvernului argentinian Jorge Capitanich.

Judecătorul Griesa a cerut părţilor să continue negocierile.

Una dintre soluţiile avute în vedere este ca datoria către fondurile de hedging să fie preluată de bănci internaţionale.

Cele mai citite

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia, în scop turistic, cu buletinul

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat...

Cod galben de instabilitate atmosferică, în aproape jumătate de țară. Cum va fi vremea în București

Vremea în zona municipiului Bucureşti va fi în general instabilă începând de marţi după-amiaza până joi dimineaţa, în timp ce aproape jumătate din țară...

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...
Ultima oră
Pe aceeași temă