15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Apel internațional de prelungire a armistițiului din Fâşia Gaza. Israelul acceptă

UPDATE. Apel internațional de prelungire a armistițiului din Fâşia Gaza. Israelul acceptă

UPDATE 20.00 Israelul a acceptat să prelungească cu patru ore un armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza, care urmează să se încheie sâmbătă la ora locală 20.00, după ce comunitatea internaţională a îndemnat la prelungirea armistiţiului dintre Israel şi Hamas.

Miniştrii de Externe din SUA, Qatar, Turcia şi mai multe ţări europene, reuniți sâmbătă la Paris, au făcut un apel de "prelungire a armistiţiului umanitar" între Israel şi Hamas, informează Mediafax.

"Această reuniune a fost pozitivă. Ea a permis degajarea unor orientări comune în vederea unei acţiuni internaţionale în favoarea unui armistiţiu în (Fâşia) Gaza. Noi, toţi, îndemnăm la prelungirea armistiţiului umanitar" de 12 ore "care este în vigoare cu 24 de ore şi posibilitatea prelungirii lui", a declarat ministrul de Externe francez Laurent Fabius la ieşirea de la reuniune. 

Ministrul francez l-a sunat pe omologul său egiptean, în cursul reuniunii, pentru a-i prezenta rezumatul, dar şi pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Au fost prezenţi la reuniunea de la Paris secretarul de Stat american John Kerry şi miniştrii de Externe turc, din Qatar, britanic, german şi italian.

Miniştrii de Externe din Israel, Palestina şi Egipt – ţara care a acţionat în favoarea armistiţiului – nu au putut să participe la această întâlnire, intitulată de către Quai d'Orsay "Reuniune internaţională de susţinere a armistiţiului umanitar din (Fâşia) Gaza".

Şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier a subliniat că nu este vorba despre căutarea "responsabililor acestei noi escaladări" a violenţelor, ci de "ajungerea la o poziţie comună potrivit căreia este necesară oprirea morţii".

Sub presiunea Statelor Unite şi Egiptului, Israelul şi Hamasul au acceptat să respecte sâmbătă un armistiţiu de 12 ore.

Peste 950 de palestinieni au fost omorâţi, iar aproximativ 6.000 răniţi, majoritatea civili, în Fâşia Gaza, de la începutul ofensivei israeliene, pe 8 iulie, au anunţat sâmbătă serviciile locale de salvare.

De partea israeliană, 37 de militari au fost ucişi în confruntări în interiorul şi în regiunea Fâşiei Gaza în aceeaşi perioadă, dar şi doi civili, omorâţi în tiruri de rachete ale unor palestinieni. De asemenea, un muncitor agricol thailandez a fost omorât de un tir de obuz.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă