Când îți completezi CV-ul, este bine să eviți clișeele pe care toți managerii s-au învățat să le vadă menționate de fiecare dată când scot un job la concurs, te sfătuiesc specialiștii de la career-advice.monster.com.
Muncesc din greu. În loc să îți umpli CV-ul cu adjective care descriu cât de bine muncești tu, mai bine descrie-ți abilitățile și rezultatele obținute .
Nonconformist. Evită termenii folosiți de toată lumea și descrierile despre sarcinile tale și concentrează-te asupra reușitelor. ”Am coordonat o echipă formată din 12 persoane” nu spune la fel de mult ca ”Am condus echipa de vânzări către o creștere de 5% a numărului de afaceri încheiate”.
Citește și: De ce nu primești o mărire de salariu. Vezi unde greșești
Pretențiile financiare. Evită mențiunile despre salariu înainte să mergi la un interviu. Cei mai mulți angajatori evită să invite la discuții persoane care au anumite pretenții salariale, fără să știe nici măcar ce presupune postul oferit.
Referințe la cerere. Nu e necesar să scrii ”referințe la cerere” sau să scrii numele foștilor șefi cu numerele de telefon în CV. Prima frază nu este necesară, se înțelege că, la cereera angajatorului, îi vei oferi referințe, iar despre cea de-a doua, având în vedere că se vor interesa oricum de trecutul tău profesional, mai bine nu le atașezi CV-ului.
Obiectiv. CV-ul tău nu este numai un rezumat al persoanei tale. Vorbești despre tine, dar prin lentilele nevoilor și așteptărilor unei companii. Din moment ce ai aplicat la un job, este clar că obiectivul tău este să obții acel loc de muncă. Folosește mai bine acel spațiu și asigură-te că angajatorul înțelege de ce aplici și convinge-l că pe tine trebuie să te cheme la interviu.