31.1 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialAMNESTY INTERNAŢIONAL: Se înmulţesc răpirile și actele de tortură în estul Ucrainei

AMNESTY INTERNAŢIONAL: Se înmulţesc răpirile și actele de tortură în estul Ucrainei

Grupurile separatiste armate și forțele pro-Kiev au răpit și apoi bătut și torturat activiști, protestatari și jurnaliști în estul Ucrainei în ultimele trei luni, relevă un raport al Amnesty International făcut public vineri, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

În raportul Amnesty este citată activista pro-Kiev Hanna, care a fost răpită în mai de bărbați înarmați la Donețk și care afirmă: "La sfârșitul interogatoriului, mi-a spus: 'Acum, roagă-te — te voi omorî', apoi m-a tăiat în partea din spate a gâtului cu cuțitul". Potrivit Amnesty, o echipă de cercetare care a mers la Kiev și în sud-estul Ucrainei și a vorbit cu grupuri de auto-ajutorare are o listă de peste 100 de civili care au fost răpiți, în multe dintre cazuri fiind aduse acuzații de tortură.

Amnesty precizează că printre persoanele răpite la Donețk și Lugansk se numără oficiali, militari, polițiști, politicieni, membri ai comisiilor electorale și oameni de afaceri. Majoritatea răpirilor au fost comise din motive politice, deși unele urmăreau să răspândească teama în rândul populației, iar prin altele se dorea obținerea de recompense.

Separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei luptă din aprilie împotriva forțelor guvernamentale. Peste 200 de militari ucraineni și alte sute de civili și rebeli au fost uciși.

Cele mai citite

Tensiunile dintre SUA și Iran escaladează. Washingtonul pregătește noi atacuri și îi cere Israelului să nu intervină

Orientul Mijlociu traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimele luni, după ce Statele Unite și Iranul continuă schimbul de lovituri militare.Potrivit presei...

Donald Trump retrimite avionul Air Force One primit din Qatar. Vor fi făcute modificări de securitate

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că noul avion Air Force One, primit cadou din partea familiei regale din Qatar, va intra din nou...

Europa riscă un deficit de motorină. Analiștii avertizează că stocurile ar putea ajunge la minimele ultimilor ani

Piața europeană a motorinei traversează o perioadă de presiune accentuată, pe fondul scăderii stocurilor și al dificultăților de aprovizionare, avertizează analiștii Morgan Stanley.Potrivit unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă