6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis s-a întâlnit cu George Friedman, fondatorul STRATFOR. Ce a propus...

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu George Friedman, fondatorul STRATFOR. Ce a propus Friedman

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe George Friedman, fondatorul companiei americane de analiză geostrategică STRATFOR.

Pe agenda întâlnirii de luni s-au aflat parteneriatul strategic România – SUA, investițiile americane în România şi situaţia din Ucraina, informează Administraţia Prezidenţială. 

În acest context, fondatorul STRATFOR s-a declarat “disponibil să promoveze România în rândul potenţialilor investitori americani”.

Președinte Iohannis a dat asigurări privind angajamentul ferm al României în dezvoltarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, subliniind necesitatea dezvoltării laturii economice a acestui parteneriat. George Friedman a confirmat că dimensiunea economică a parteneriatului strategic dintre România şi SUA trebuie să se bucure de o atenţie specială.

Două domenii în care americanii ar putea spori investiţiile în România sunt tehnologia informaţiilor şi cercetarea.

Citeşte şi: A fost făcut primul pas pentru ELIMINAREA VIZELOR pentru români în SUA

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă