10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialTurneul de la Wimbledon: Eugenie Bouchard a fost ELIMINATĂ în primul tur

Turneul de la Wimbledon: Eugenie Bouchard a fost ELIMINATĂ în primul tur

Jucătoarea canadiană de tenis Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 12 şi locul 12 WTA, a ratat, marţi, calificarea în turul al doilea la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează Mediafax.

Bouchard a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (3), 6-4, după o oră şi 30 de minute, de Ying-Ying Duan (China), poziţia 117 în ierarhia mondială.

Eugenie Bouchard are un sezon mai puţin reuşit, cea mai bună performanţă în acest an fiind califcarea în sferturile de finală la Australian Open.

Sportiva canadiană era finalista ediţiei trecute a turneului de la Wimbledon. După ce a eliminat-o pe Simona Halep în semifinale, în 2014, Bouchard a fost învinsă în ultimul act de Petra Kvitova, cu scorul de 6-3, 6-0.

Înfrângerea suferită, marţi, o poate coborî pe Bouchard până pe locul 31 WTA. În ierarhia ce va fi publicată după turneul de la Wimbledon, ea nu va fi clasată mai sus de locul 23.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă