12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialTurismul, în floare în Uniunea Europeană

Turismul, în floare în Uniunea Europeană

Hotelurile şi pensiunile au cazat în primele cinci luni 6,33 milioane de turişti, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 77,1% au fost români, potrivit INS, relatează Mediafax

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,7% din total turişti străini), iar din aceştia 82,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în hoteluri şi pensiuni au provenit din Germania (81.400), Italia (77.700), Israel (64.100), Franţa (47.300), SUA (44.600).

Citește și: În cât timp își va recăpăta Egiptul afluxul de turiști

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 3,06 milioane în primele cinci luni, în creştere cu 11,9% faţă de perioada similară a anului trecut. Din totalul acestora, 59,7% provin din statele Uniunii Europene, în principal din Ungaria (33,2%), Bulgaria (27,9%), Germania (8,2%), Italia (6,5%), Polonia (4,9%) şi Austria (3,4%) .

În străinătate au plecat 4,99 milioane de români, cu 9,3% mai mulţi. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,1% din numărul total de plecări.

Citește și: ANAT liniștește românii care își fac vacanța în Grecia

În mai, au fost înregistrate circa 1,82 milioane înnoptări în structurile de primire turistică, în creştere cu 12,3% faţă de mai 2014. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 76,6%. Turiştii veniţi din Europa au avut o pondere de 71,8 % din totalul turiştilor străini.

Aproape 80% dintre turiştii străini au fost cazaţi în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (76,8%), pondere uşor redusă faţă de mai anul trecut, de la 78,5%, în timp ce 7,5% au optat pentru staţiuni din zona montană, 2,1% pentru staţiuni balneare şi 1,1% pentru litoral.

 

Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Contraoferta lui Xi Jinping la Europa cu două viteze

Liderul chinez Xi Jinping a vizitat recent trei state europene: Serbia (care nu e membră a UE), Franța și Ungaria. Peste tot i s-a...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...
Ultima oră
Pe aceeași temă