14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSCANDAL la Slănic Moldova. Izvoarele minerale din oraș, ÎNCHISE de proprietarul terenului

SCANDAL la Slănic Moldova. Izvoarele minerale din oraș, ÎNCHISE de proprietarul terenului

Izvoarele minerale din staţiunea balneară Slănic Moldova  au fost închise de proprietarul terenului. Primarul oraşului a făcut plângere penală la Poliţie, relatează Mediafax.

Astfel, poliţiştii băcăuani au declanşat o anchetă în staţiunea balneară Slănic Moldova în urma unei plângeri penale făcute de către primăria din localitate, după ce izvoarele minerale din zonă au fost închise de către proprietarul terenului pe care se află acestea.

În fapt, deţinătorul terenului a închis pompele din clădirea în care apa este adusă prin conducte din munte, fiind blocată inclusiv uşa de acces în imobil.

Potrivit autorităţilor locale din Slănic Moldova, închiderea izvoarelor reprezintă un abuz din partea proprietarului terenului, în condiţiile în care acesta nu ar avea dreptul şi asupra resursele minerale, respectiv a apelor cu efect terapeutic.

“Este un sabotaj asupra bunei funcţionări a staţiunii, aducând prejudicii imense întregului oraş. Proprietarii de pensiuni şi hoteluri se plâng deja că le fug turiştii care vin în staţiune special pentru apa minerală cu efect terapeutic. Cel care a închis izvoarele trebuie să răspundă pentru acţiunea sa fără precedent în istoria staţiunii şi, în consecinţă, am făcut plângere penală la poliţie”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX primarul oraşului Slănic Moldova, Andrei Şerban.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Bacău confirmă înregistrarea plângerii făcute de către primarul din SlănicMoldova, fiind începute cercetările în acest caz.

“S-a depus o sesizare cu privire la închiderea izvoarelor de la Slănic Moldova. În prezent, se fac cercetări pentru a stabili împrejurările ce au condus la această situaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Staţiunea Slănic Moldova este renumită pentru cele 20 de izvoare de ape carbonatate, bicarbonatate, uşor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice şi oligominerale. Izvoarele au fost descoperite încă din anul 1801, iar în 1852 s-au făcut primele teste chimice, 25 de ani mai târziu apărând primele instalaţii balneare. De-a lungul timpului, calităţile apelor minerale descoperite aici au fost confirmate prin medaliile obţinute la expoziţiile internaţionale de la Paris, Viena şi Frankfurt.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă