19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportUn membru CNA îi cere lui Oprea să intervină pentru reformarea TVR

Un membru CNA îi cere lui Oprea să intervină pentru reformarea TVR

Valentin Jucan, unul dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, i-a cerut premierului interimar Gabriel Oprea să intervină şi să ajute la reformarea Televiziunii Naţionale deoarece Stelian Tănase, actualul şef al Televiziunii Române, vrea să înfiinţeze 84 de posturi de conducere în cadrul instituţiei. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului interimar Gabriel Oprea, Valentin Jucan spune că “postul public de televiziune se îndreaptă, cu buna ştiinţă a celor care îl conduc, spre disoluţie“, relatează Mediafax.

Potrivit lui Jucan, Constituţia prevede faptul că “serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome”, iar Legea 41 din 1994, în baza căreia funcţionează televiziunea publică, prevede la primul articol faptul că SRTv este “serviciu public autonom, de interes naţional”. Acesta este contextul legal în care Valentin Jucan spune că formulează apelul către Gabriel Oprea.

Totodată, Valentin Jucan spune că ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a făcut pe 3 iulie, într-un interviu acordat TVR Cluj, “o declaraţie cel puţin surprinzătoare“, referitoare la o eventuală privatizare a TVR. “Ştiţi foarte bine că şi o privatizare în acest sens poate avea ca şi condiţie în caietul de sarcini asigurarea pentru un anumit număr de ore a unui anumit tip de emisie. Deci putem vorbi şi despre acest subiect. Dar se va găsi o soluţie“, a spus Teodorovici.

Potrivit lui Valentin Jucan, această afirmaţie “fie este formulată în necunoaşterea legii, fie trădează o intenţie a Executivului de a privatiza TVR“.

Privatizarea postului public de televiziune nu are nicio legătură cu respectarea interesului pubic şi cu interesul naţional. Cel mult poate să indice interese de grup. Transferul responsabilităţii reorganizării SRTv către o entitate privată nu rezolvă situaţia, aşa cum puteţi observa şi în cazul similar al postului public de televiziune din Israel care, acum, după o perioadă de administrare privată, face eforturi uriaşe de revenire la mediul de stat“, spune Valentin Jucan.

Acesta face trimitere şi la o decizie care ar fi fost luată de Comitetului Director al SRTv pe 3 iulie, “prin care se doreşte înfiinţarea a 84 de posturi de conducere, la nivelul central şi la nivelul studiourilor teritoriale ale TVR”. O astfel de măsură, pe lângă faptul că este contrară angajamentelor luate de TVR în faţa Ministerului Finanţelor, la momentul blocării conturilor, presupune o majorare a cheltuielilor cu salariile de aproximativ 1.728.000 euro, anual. Mai mult, ultima negociere pentru semnarea Contractului colectiv de muncă, din cadrul T.V.R., a eşuat tocmai datorită lipsei fondurilor necesare. Este nevoie de înfiinţarea de posturi cu dedicaţie politică în SRTv? Înfiinţarea de noi posturi de conducere rezolvă situaţia datoriilor istorice şi a crizei încrederii publice în TVR?“, se întreabă Valentin Jucan.

 

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...
Ultima oră
Pe aceeași temă