9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialImprudența unei șoferițe a costat viața unui biciclist, în Galați

Imprudența unei șoferițe a costat viața unui biciclist, în Galați

Un biciclist de 82 de ani a murit, iar altul de 62 de ani a fost rănit, luni, în localitatea gălăţeană Corod, după ce o şoferiţă a ieşit cu maşina dintr-o parcare fără să acorde prioritate şi s-a ciocnit cu alt autoturism care i-a lovit pe cei doi bărbați, informează Mediafax.

Accidentul s-a petrecut luni dimineaţă, pe DJ 251A, în localitatea Corod, când o femeie, în vârstă de 49 de ani, a ieşit cu maşina dintr-o parcare fără să acorde prioritate celor care se deplasau pe drumul judeţean, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, Aurelian Ropotan.

Citește și: Accident GRAV în Munții Făgăraș: O femeie a căzut cu parapanta

“Din primele cerecetări reiese că femeia de 49 de ani, aflată la volanul maşinii, nu a acordat prioritate când a ieşit din parcare şi a lovit un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, care se deplasa pe DJ251A. Femeia de 32 de ani a pierdut controlul volanului şi a lovit un biciclist de 82 de ani, care a decedat în urma impactului, apoi a mai lovit un alt bărbat, de 62 de ani, care se afla tot pe bicicletă, acesta fiind rănit uşor. În continuare, femeia de 32 de ani s-a oprit cu maşina într-un gard aflat pe marginea drumului”, a spus Ropotan.

Citește și: Accident rutier pe DN1: Opt persoane, între care doi copii, au fost rănite

El a precizat că în urma testării celor două şoferiţe s-a stabilit că niciuna dintre ele nu consumase alcool.

Poliţiştii de la circulaţie au deschis un dosar în acest caz pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală şi continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate cele întâmplate.

Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă