17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialPoliția a reținut peste 400 de permise și a dat 9.600...

Poliția a reținut peste 400 de permise și a dat 9.600 de amenzi în două zile, în urma raziilor și filtrelor

Peste 370 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în trei zile, în urma acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. / Poliţiştii au aplicat peste 9.600 de sancţiuni contravenţionale, dintre care aproximativ 8.000 la regimul rutier.

”În perioada 20 – 22 iunie a.c., peste 5.700 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase ori de la alte formaţiuni şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică.

Pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, polițiștii au efectuat percheziţii, controale, filtre şi razii.

În cele patru zile, au fost constatate 375 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 249 în flagrant”, informează IGPR.

Poliţiştii au prins 252 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 8 au fost reţinute şi 14 arestate. S-au confiscat 2 arme (1 letală şi neletală), precum şi 80 de bucăţi de muniţie. A fost depistat şi un autoturism semnalat ca fiind furat.

De asemenea, au fost aplicate 9.640 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.736.966 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 149.732 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.082 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 432 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 20 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 7.803, dintre care 79 pentru consum de alcool şi 3.463 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 404 de permise de conducere şi au retras 179 de certificate de înmatriculare.

Cele mai citite

Momente emoționante pentru Andreea Marin. Fiica ei se pregătește să plece la facultate

Andreea Marin și-a exprimat recent emoțiile sale legate de viitorul educațional al fiicei sale, Violeta Bănică. Andreea Marin, copleșită de emoții Tânăra se află în...

Cutremur în România cu magnitudinea de 5.2 pe Richter

Cutremurul s-a resimțit puternic în zona București și Otopeni Luni, 16 septembrie 2024, la ora 17:40:21 (ora României), un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2...

Europarlamentarul Dan Nica cere bani din Fondul European de Urgență pentru România

Rezoluția care cuprinde și țara noastră, va fi supusă la vot în Parlamentul european Într-o intervenție televizată, europarlamentarul Dan Nica a declarat că grupul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă