Obiectivul cazului Mircea Băsescu este, în primul rând, compromiterea credibilității și integrității DNA și abia în al doilea rând târârea lui Traian Băsescu într-un sordid caz de corupție și declanșarea unei posibile noi acțiuni de suspendare a președintelui. Ceea ce fac Ponta și Voiculescu în acest moment este o tentativă de a îngropa DNA folosindu-se de un interlop extrem de periculos.
Traian Băsescu a făcut singurul lucru pe care putea să-l facă în calitate de președinte al țării: s-a delimitat ferm de faptele, reale sau presupuse, ale fratelui său, precizând că nu va interveni pentru protejarea acestuia de justiție. Când Băsescu a amintit că „faptul că ești fratele președintelui nu te scutește de responsabilitatea în fața justiției. Este major, este responsabil pentru faptele lui; dacă a greșit va răspunde“, s-a extras pe sine din întreaga poveste și a dat semnalul că procurorii nu au a se teme de nimic dacă vor decide că au probe suficiente să-l pună sub acuzare pe Mircea Băsescu. Din punct de vedere personal nici nu avea ce face, pentru că orice solidarizare cu fratele său l-ar fi adus în situația în care demisia sa din funcție ar fi devenit imperativă. Nu poți fi în același timp și președinte și protectorul fratelui tău, pentru că responsabilitatea ta este în primul rând față de țară și abia apoi față de familie. Dacă Mircea Băsescu nu a înțeles acest lucru, atunci înseamnă că nu este cea mai strălucită minte din familie.
Dar partea cea mai consistentă și mai importantă a acestei afaceri nu privește tribulațiile familiei Băsescu, oricât de interesante ar fi acestea, ci tentativa lui Dan Voiculescu și a acoliților săi de a compromite DNA, iar portavocea lui Voiculescu a fost, încă o dată, Victor Ponta. Ponta i-a cerut demisia lui Băsescu făcând o comparație cu cazul fostului președinte al Germaniei, Christian Wulff, care – a afirmat Ponta – „a demisionat pentru un lucru mult mai puțin grav“. Comparația este neghioabă pentru că Wulff nu a fost acuzat pentru ceea ce au făcut rudele sale, ci pentru că a primit personal un împrumut în condiții preferențiale de la soția unui om de afaceri, că a beneficiat de favoruri și avantaje din partea altor businessmen-i germani și că ar fi făcut presiuni asupra cotidianului Bild să nu publice ancheta. Or, pe de o parte, acestea sunt acuzații serioase, nu lucruri mai puțin grave, iar pe de alta, nimic de felul acesta nu poate fi pus în sarcina președintelui Băsescu. Ponta însuși a ținut să precizeze că, din ce a văzut, „nu a făcut el ceva“. Și atunci, pentru ce îi cere să demisioneze?
„Pentru a nu arunca o umbră de îndoială asupra activităţii Justiţiei“ – susține Ponta – și pentru că „independenţa şi prestigiul Justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării chiar şi prin acest sacrificiu personal“, după care conchide, pe jumătate vizionar, pe jumătate amenințător, că „este un moment extraordinar de important, un test pentru independenţa reală a Justiţiei din România“.
Argumentația lui Ponta nu stă în picioare decât dacă acceptăm o singură premisă din care oameni ca Voiculescu și Ponta și-au făcut un crez politic, și anume că Băsescu controlează DNA și o folosește ca armă politică împotriva adversarilor săi. Numai dacă lucrurile ar sta într-adevăr așa, numai atunci ar fi absolut necesar ca Băsescu să demisioneze pentru că doar astfel ar fi posibil ca procurorii să-și facă treaba. Ca atare, cel care pune la îndoială independența DNA și a Justiției este însuși Ponta, pentru că nu există nici un motiv pentru care DNA să fie suspectată că îl protejează pe Mircea Băsescu din ordinul președintelui. Ceea ce fac Ponta și Voiculescu este să se folosească de plângerea unei familii de interlopi extrem de periculoși la adresa fratelui președintelui (cu care au avut relații foarte apropiate) pentru a lovi extrem de perfid în principala instituție anticorupție a țării, în primul rând, și în independența curților și a tribunalelor. Când Bercea, suit pe valul popularității sale create de Antena 3, afirmă că le-a dat două milioane de euro șefei DNA, Laura Kovesi, și președintei Înaltei Curți, Livia Stanciu, atunci Ponta și Voiculescu își freacă mâinile de bucurie că cele mai importante nume din Justiție sunt maculate, chiar și de către un interlop de cea mai joasă extracție.
Cazul Mircea Băsescu este deocamdată un caz de șantaj în care victima este Mircea Băsescu, iar acuzatul a prezentat la televiziunea lui Voiculescu niște înregistrări din care reiese că fratele președintelui este susceptibil de trafic de influență. Înregistrările video sunt private și nu fac parte din nici un dosar, iar modul în care a fost instrumentat „cazul“ de către Antena 3 scoate în evidență atât complicitatea suspectă dintre trustul lui Dan Voiculescu și Bercea Mondial și avocații lui, cât și disperarea aproape palpabilă a lui Voiculescu. Nimeni nu poate spune acum dacă Mircea Băsescu a făcut sau nu trafic de influență sau dacă nu cumva, mai grav, a luat mită de la Bercea Mondial, dar nu soarta lui Mircea Băsescu îi interesează pe Voiculescu și pe Ponta, ci șansa nesperată de a proclama pe toate ulițele că „dovada că Băsescu controlează DNA este că își protejează fratele“.
Președintele pare să fi înțeles că miza reală sunt instituțiile anticorupție, pentru că și-a încheiat intervenția de ieri dând asigurări că „nu voi face nici un fel de intervenție la nici o instituție a statului. Între interesul major al consolidării Justiției și a-ți apăra fratele, aleg consolidarea Justiției“. A fost o precizare extrem de necesară și binevenită, dar care probabil nu va schimba cu nimic încercările lui Ponta, Voiculescu și ale acoliților lor de a se agăța de prostia monumentală a lui Mircea Băsescu pentru a lovi în DNA și în independența Justiției. Ceea ce, până la urmă, s-ar putea să-l transforme pe Traian Băsescu într-un personaj tragic, care a devenit victima propriilor principii și propriei integrități.
