16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalA fost dezmembrată cea mai mare reţea de trafic de droguri descoperită...

A fost dezmembrată cea mai mare reţea de trafic de droguri descoperită vreodată în Regatul Unit

Bărbaţii arestaţi, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 59 de ani, sunt bănuiţi de apartenenţă la filiala britanică a unei grupări infracţionale internaţionale ”bine stabilite”, care a importat din Olanda peste 50 de tone de heroină, cocaină şi canabis, în valoare de ”mai multe miliarde de lire sterline”, folosind ”societăţi-paravan olandeze şi britanice”, a menţionat NCA într-un comunicat, relatează Press Association şi AFP.

Arestările au avut loc la Londra, Manchester, Stockport, St. Helens, Warrington, Bolton, Dewsbury şi Leeds.

Un indiciu al amplorii acestei reţele de trafic de droguri l-a reprezentat interceptarea, în septembrie 2018, a trei transporturi ce conţineau 351 kilograme de cocaină, 92 kilograme de heroină, 250 kilograme de canabis şi 1,85 tone de haşiş, în valoare totală de 38 milioane de lire sterline (42,3 milioane de euro) în cazul revânzării.

NCA crede că în numeroase alte ocazii reţeaua de traficanţi a importat droguri în Regatul Unit în perioada februarie 2017-octombrie 2018, stupefiantele fiind ascunse în încărcături de legume şi sucuri transportate în containere via porturile britanice.

”Bănuim că aceşti bărbaţi erau implicaţi într-o operaţiune la scară industrială – cea mai mare descoperită vreodată în Regatul Unit -, importând tone de droguri mortale care erau distribuite unor grupări infracţionale din ţară”, a explicat Jayne Lloyd, comandantă regională în cadrul NCA.

În această anchetă, patru bărbaţi şi două femei au fost arestaţi în aprilie în Olanda pe baza unor mandate de arestare europene. Cei şase aşteaptă extrădarea în Regatul Unit.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă