22.5 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialAmnesty acuză Turcia că reprimă protestele mai mult ca oricând

Amnesty acuză Turcia că reprimă protestele mai mult ca oricând

Organizația Amnesty International acuză Guvernul turc islamo-conservator că aplică o politică "mai represivă ca oricând" la adresa cetăţenilor care îi contestă autoritatea, relatează AFP, conform Mediafax.

"La un an de la manifestaţiile din Gezi, poziţia Guvernului în privinţa dreptului de a manifesta pare mai represivă ca oricând", afirmă Amnesty.

"În loc să soluţioneze problemele apărute în vara anului 2013, Guvernul continuă să folosească forţa în mod abuziv pentru a interzice dreptul cetăţenilor la manifestaţii paşnice şi nu depune nicun efort pentru a le face dreptate victimelor abuzurilor forţelor de ordine", adaugă raportul Amnesty.

De asemenea, Amnesty critică recentele legi care "restricţionează accesul la reţele sociale" şi reformele privind justiţia, ce au "politizat şi mai mult sistemul judiciar şi au redus capacitatea de a denunţa abuzul Guvernului şi de a apăra drepturile fundamentale ale cetăţenilor".

Peste 5.500 de persoane au ajuns în faţa justiţiei, în urma participării la manifestaţiile din iunie 2013, potrivit raportului publicat de Amnesty.

"Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, aflat la guvernare) a ales calea intolerenţei, conflictului şi polarizării. Această opţiune, dacă se confirmă, va afecta şi mai mult situaţia drepturilor omului în Turcia", insistă Amnesty, care cere Guvernului să-şi schimbe poziţia faţă de cei care critică regimul.

Raportul Amnesty este publicat la două săptămâni de la marcarea unui an de la revoltele din Gezi, care a provocat ciocniri violente între mii de manifestanţi şi forţele de ordine, în special la Istanbul şi Ankara.

Manifestaţiile din iunie 2013 au avut loc în urma mobilizării unor militanţi ecologişti care s-au opus distrugerii Parcului Gezi, aflat în apropiere de Pieţa Taksim din Istanbul.

Reprimarea violentă a manifestaţiei s-a transformat într-un protest general la adresa premierului turc Erdogan, acuzat de "autoritarism" şi că urmăreşte "islamizarea" Turciei. Peste 3,5 milioane de persoane au manifestat în sute de oraşe din Turcia în primele săptămâni din iunie 2013.

În urma protestelor, cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 8.000 au fost rănite.

Cele mai citite

PNL va câștiga alegerile locale în zona Dobrogei, conform sondajelor de opinie

Partidul Național Liberal este favorit pentru a câștiga alegerile locale în regiunea Dobrogei, având un scor de circa 35% în sondajele de opinie. Pe locul...

Adio, “Big Mac”. McDonald’s nu mai poate folosi marca

Tribunalul UE a decis că McDonald's nu mai poate folosi marca "Big Mac" pentru produsele din carne de pasăre. Oficialii au constatat că gigantul...

Turcia ar dori să fie primită în grupul BRICS, alături de Rusia și China, dacă nu este primită în UE

Turcia și-a exprimat intenția să fie primită în grupul BRICS, dacă nu obține calitatea de membru al Uniunii Europene. Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă