33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialLoteria bonurilor fiscale 19 iulie. Care este bonul CÂȘTIGĂTOR

Loteria bonurilor fiscale 19 iulie. Care este bonul CÂȘTIGĂTOR

UPDATE: În urma extragerii, bonurile câștigătoare sunt cele cu valoarea de 509 lei.

——

Extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale are loc duminică la ora 20.10, în studioul TV al Loteriei Române. Fondul de premiere pentru bonurile emise în luna iunie este de un milion de lei și vor fi desemnați maximum 100 de câștigători, potrivit Ministerului Finanțelor Publice. 

Ca şi în cazul ultimei extrageri ocazionale desfăşurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape.

Astfel, duminică, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al Finanţelor.

Citește și: Câți români intră în cursa pentru a doua ediție a Loteriei bonurilor fiscale

Extragerea va avea două etape, astfel că în prima se va extrage o bilă reprezentând ziua emiterii bonului, iar apoi vor fi trase trei bile pentru valoarea bonului, care poate fi între 1 şi 999 lei.

Rezultatele vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN Loteria Română (CNLR), pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1-30 iunie, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cei care au bonuri câştigătoare trebuie să depună cererile de revendicare în maxim 30 de zile de la extragere, începând chiar cu ziua următoare acesteia, cu bonului fiscal câştigător în original, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Citește și: Loteria BONURILOR, turul trei. Vezi noile reguli

Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

 

 

Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă