Sediul GOLDART Ghildush din Intrarea I.L. Caragiale nr. 1, o construcție interbelică de referință, proiectată de arhitectul Petre Antonescu, fostă reședința a Primarului Capitalei Gheorghe Corbescu, este un spațiu care găzduiește de fiecare dată expoziții care pun în valoare oferta de obiect, carte, grafică, fotografie, design, sculpură și pictură.
Prezentarea lucrărilor participante la licitații în formulă curatorială este formula artistică inițiată și utilizată de fiecare data de GOLDART Ghildush considerând că publicul trebuie să beneficieze de exemplificări profesioniste privind prezența lucrărilor de artă în spațiul ambiental.
Odată cu licitația 125 din 16 iunie 2014 Casa de Licitații GOLDART Ghildush introduce programul de stimulare a cumpărătorului și de dinamizare a ședințelor de licitații oferind publicului iubitor de artă, colecționarilor și investitorilor, un nou instrument de colaborare: OFERTA PREALABILĂ.
În ce constă noutatea? Catalogul și site-ul Casei propun publicului, ca și până acum, un interval valoric pentru lucrările din licitație. În perioada expunerii lucrărilor, inclusiv în ziua licitației, până la orele 12,00, publicul interesat este invitat să transmită intenția de licitare la prețul pe care consideră că este dispus să-l ofere, înțelegând prin aceasta o ofertă rezonabilă, în concordanță cu piața.
La rândul sau, Casa de Licitații GOLDART Ghildush se angajează să poarte negocieri prealabile cu depunătorul lucrării, în avantajul cumpărătorului și, în timpul licitației, va anunța un preț de pornire renegociat care poate fi cel propus de ofertant sau apropiat de acesta. Lucrarea se licitează începând de la prețul negociat, iar ofertantul angajat în procesul de licitare, dacă își adjudecă lucrarea, indiferent la ce nivel de preț, beneficiază din partea Casei de un comision preferențial. În situația în care vor fi două sau mai multe oferte prealabile pentru aceeași lucrare, licitatorul ofertant prealabil care își adjudecă lucrarea beneficiază de comisionul preferențial.
Pentru licitația GOLDART Ghildush din 16 iunie, comisionul preferențial este 15,5%, cu taxele TVA și ȚAP incluse, față de comisionul actual de 18,5%, dealtfel cel mai mic practicat pe piață românească.