14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCorlărţean şi Jagland au discutat despre situaţia şcolilor de limbă română din...

Corlărţean şi Jagland au discutat despre situaţia şcolilor de limbă română din Transnistria

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut, joi, o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. O temă importantă de discuție a fost situaţia şcolilor cu predare în limba română din Transnistria, informează MAE.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat teme privind cooperarea dintre România şi Consiliul Europei, pe diferite domenii de interes, precum reforma Consiliului Europei, sprijinul pe care autorităţile de la Bucureşti îl acordă activităţii Consiliului în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre, evoluţiile din Vecinătatea Estică şi susţinerea de către România a eforturilor organizaţiei în regiune, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

Vizita Secretarului General al Consiliului Europei în România a permis trecerea în revistă de către cei doi demnitari a rezultatelor pozitive din cooperarea bilaterală iniţiată în anul 2013 şi concretizată în acest an prin operaţionalizarea Oficiului privind combaterea criminalităţii informatice al Consiliului Europei ce va funcţiona la Bucureşti începând din acest an.

Potrivit sursei citate, Titus Corlăţean şi Thorbjorn Jagland au subliniat importanţa deciziei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind legislaţia adoptată de România în domeniul restituirii proprietăţilor, prin care se confirmă "caracterul efectiv al noii legislaţii româneşti în materie, definitivată pe baza cooperării excelente cu organizaţia de la Strasbourg, precum şi a aderării Uniunii Europene la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care va avea o contribuţie esenţială în procesul general de consolidare a sistemului european de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale".

Totodată, un punct distinct în cadrul discuţiilor a fost legat de problematica transnistreană, fiind abordată şi situaţia şcolilor cu predare în grafie latină.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre criza din Ucraina şi perspectivele de soluţionare a acesteia, mai ales după alegerile din 25 mai, efectele acesteia pentru ţările din zonă, precum şi modalităţile concrete prin care organizaţia de la Strasbourg poate ajuta Ucraina în stabilizarea ţării şi continuarea procesului democratic, mai precizează MAE.

Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, face o vizită în România, cu ocazia participării la Conferinţa ministerială pe teme de justiţie şi afaceri interne a Procesului de cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată joi la Bucureşti, în marja exercitării de către România a Preşedinţiei acestei structuri internaţionale.

Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă