Privește ca și cum s-ar gândi la lucruri importante, zâmbește superior și adesea pozează, ca și cum ar fi studiat aparițiile lui Vladimir Putin. Mulți spun că seamănă cu el și că e predestinat pentru politica mare. Valeriu Streleț, care ar putea deveni premierul Republicii Moldova, are însă o alură de mic burghez, care ar prefera să se bucure de confortul obținut în ultimii ani, fără să aibă foarte multe bătăi de cap.
Liderii celor trei partide de la Chișinău care se autodefinesc pro-europene l-au preferat pe Streleț, un personaj șters, fără anvergură, care și-a făcut averea aproape exclusiv pe spezele statului, în fața Maiei Sandu, o reformistă care și-a dovedit calitățile și atașamentul față de ideile occidentale.
Pentru moldoveni, Maia Sandu ar fi fost cu adevărat opțiunea pro-europeană, nu doar fiindcă era agreată de marile cancelarii vestice, dar și fiindcă avea un program clar, de la care nu voia să facă rabat. Condițiile impuse de ea pentru a accepta fotoliul de premier ar fi putut să creeze temelia unei dezvoltări sănătoase în mica republică de peste Prut: înlocuirea procurorului general cu unul european, în așa fel încât justiția să nu mai fie la cheremul politicienilor aflați la putere, numirea unui specialist care a lucrat pentru Banca Mondială în funcția de guvernator al Băncii Naționale, posibilitatea de a-și alege singură miniștrii care ar fi format noul Cabinet și cuvântul liderilor Alianței pentru Integrare Europeană în fața reprezentanților Băncii Mondiale că vor susține reformele necesare.
Cu un astfel de premier, cele trei partide (PLDM –Partidul Liberal Democrat Moldovean, PDM –Partidul Democrat Moldovean și PL – Partidul Liberal) care urmează să susțină noul Guvern nu și-ar fi putut continua politicile bazate pe interese personale și de grup.
Sub guvernarea lor, din 2009 încoace, Republica Moldova a rămas un stat captiv. Averile celor aflați la putere au crescut o dată cu abuzurile de toate felurile, ascunse sub paravanul drumului european. Valeriu Streleț, susținut pentru fotoliul de premier, este emblema acestui fel de a face politică și a ajuns unul dintre cei mai bogați deputați, un oligarh în plină devenire.
Elita așa-zis europeană a Republicii Moldova s-a complăcut să conducă un stat aproape eșuat, acaparat de o oligarhie crescută după chipul și asemănarea celei rusești. Cu un premier vulnerabil ca Streleț, așa cum și-au dorit liderii „pro-europeni“, lucrurile s-ar putea să stagneze dincolo de Prut până când moldovenii, sătui de promisiuni și furăciuni, vor alege celălalt drum. Deși nu fac parte dintr-o strategie a Moscovei, manevrele Alianței pentru Integrare Europeană par să fie în favoarea Rusiei, care este avantajată de o Republică Moldova nefuncțională, cu oameni săraci, needucați și ușor de manipulat.
România, care a fost un jucător redutabil dincolo de Prut în ultimii ani, pare să se fi retras pentru moment din ecuație, lăsându-i pe liderii de la Chișinău să-și refacă singuri calea spre Vest, pierdută în degringolada negocierilor și a înțelegerilor subterane. Bruxelles-ul și Washington-ul și-ar fi dorit să o aibă la Chișinău pe Maia Sandu, dar nu pot să le facă moldovenilor bine cu forța. Ei vor în fruntea Guvernului un om care seamănă cu Putin, dar fără aplombul acestuia, și stau la intersecție privind nehotărâți când spre Vest, când spre Est. În Vest sunt prea multe reguli de respectat și prea multe aparate care le scanează averile, pârghiile din justiție, banii care dispar din vistieria statului și se scurg în buzunarele clientelei. În Est, oligarhia e sistemul natural de conducere a statului, regulile sunt făcute în folosul acesteia, iar pedepsele și controlul se aplică doar „trădătorilor“. Uniunea Europeană este prea invazivă pentru gustul liderilor de la Chișinău, chiar dacă ei se prefac că adoră să fie ținuți de mână. În realitate, aceștia sabotează orice pas spre Occident și fac o piruetă (in)conștientă spre Est.
