12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialTurcul care a lovit cu maşina un poliţist a ajuns în arestul...

Turcul care a lovit cu maşina un poliţist a ajuns în arestul Poliţiei Capitalei

Cetățeanul turc Abdulah Atas, arestat după ce, duminică noapte, a lovit intenţionat cu mașina un polițist, a fost scos din Spitalul Penitenciar Rahova.

El a fost transferat, vineri, în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție. După ce a fost arestat, luni, Atas a fost încarcerat la Spitalul Penitenciar Rahova, fiind rănit în urma accidentului.

El își va petrece următoarea perioadă de arest preventiv în Arestul Central al Poliției Capitalei.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas a fost adus, joi, la Parchetul Tribunalului București pentru audieri. El se deplasa singur, dar mai avea bandaje pe față.

Luni, Atas a fost externat din Spitalul Floreasca, unde a primit îngrijiri după accident, și dus la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce Tribunalul București a confirmat mandatul de arestare emis în lipsă pe numele său duminică noapte. El a fost scos din spital în căruciorul cu rotile.

Abdullah Atas a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, ultraj şi părăsirea locului accidentului.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

Potrivit anchetatorilor, poliţistul de la Brigada Rutieră i-a făcut semn omului de afaceri Abdullah Atas să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a rămas pe capotă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri.

Șoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie și mergea cu o viteză de 180 – 200 km/h.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă