27.9 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialMoleculă care oprește dezvoltarea cancerului la șoareci

Moleculă care oprește dezvoltarea cancerului la șoareci

Savanți americani au creat o moleculă care și-a dovedit eficiența în oprirea creșterii cancerului în cazul șoarecilor. Mecanismul prin care cancerul se dezvoltă presupune și interacțiunea a două tipuri de proteine, care au un rol important în proliferarea celulelor cu mesaj genetic eronat, arată Science Daily.

Moleculă, realizată de cercetători de la University of Southern California și New York University, reușește să imite una dintre aceste proteine, „păcălind-o” pe cealaltă să se conecteze la ea. În acest mod, transmiterea bolii în organism este oprită. Ceea ce este remarcabil în cazul acestei descoperiri este lipsa efectelor adverse ale folosirii noii molecule.

Oamenii de știință doresc să treacă la următoarea etapă către realizarea unor medicamente: studiile clinice, prin intermediul cărora moleculă va fi testată pe voluntari.

Imagine: Rama / Wikipedia

Cele mai citite

Declic cere modernizarea centralelor Hidroelectrica existente

Studiul analizează posibilitatea transformării unor hidrocentrale în sisteme de stocare prin pompareComunitatea Declic solicită Hidroelectrica să prioritizeze investițiile în modernizarea hidrocentralelor aflate deja în...

Noi informații despre GTA 6 ar putea fi dezvăluite în august. Rockstar ar pregăti o nouă etapă de promovare

Fanii jocului GTA 6 ar putea primi în curând noi detalii despre unul dintre cele mai așteptate titluri ale industriei gaming. Potrivit insiderului NateTheHate,...

Alexandru Rogobete cere explicații privind repartizarea posturilor deblocate în spitale:Distrugeți sistemul de sănătate

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, solicită explicații privind criteriile după care au fost repartizate posturile deblocate în spitalele publice, susținând că unele județe...
Ultima oră
Pe aceeași temă