PONTA: „Vom face o analiză și vom pregăti pentru prima ședință CSAT toate datele și strategia pentru a da asigurări populației și fraților de peste Prut.“ BĂSESCU: „S-a discutat de mult, dar [Ponta] nu și-a dat seama.“
Această ultimă (până duminică seara) punere la punct a premierului din partea președintelui României, purtată bineînțeles prin intermediul televiziunilor, s-a petrecut:
– în timp ce estul Ucrainei se cufundă în fiecare zi mai mult în război civil, întreținut de o parte de Rusia, de cealaltă parte de forțele militare ucrainene care încearcă să recâștige controlul asupra unor orașe ocupate anterior de separatiștii ruși și cu pierderi umane de fiecare parte;
– la o zi sau două după ce zeci de oameni pier la Odesa într-un incendiu, provocat, se pare, de ultrașii ucraineni, care la rândul lor fuseseră atacați de separatiștii ruși, unii dintre ei veniți din Transnistria;
– în timp ce Rusia și puterile occidentale nu reușesc (sau nu vor) să ajungă la un acord și un aer de război rece se face tot mai mult simțit;
– în timp ce lumea așteaptă cu încordare să vadă dacă Rusia va sfârși prin a interveni în favoarea „fraților de sânge“, iar războiul civil se va transforma într-un război veritabil dintre Rusia și Ucraina, cu consecința unei încordări suplimentare a relațiilor Est-Vest și impunerea de noi sancțiuni economice Rusiei, cu repercusiuni serioase asupra economiilor europene. Și așa mai departe … continuare pe Revista 22.