10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialCe a amintit Fidel Castro Statelor Unite

Ce a amintit Fidel Castro Statelor Unite

Fostul lider cubanez Fidel Castro a reamintit “numeroasele milioane de dolari” pe care, în opinia sa, Washingtonul le datorează Havanei în compensație la embargoul impus din 1962 insulei comuniste, potrivit Agerpres

Optând pentru o formulă implicită, părintele revoluției cubaneze, retras de la putere din 2006 din motive de sănătate, a declarat că “o datorie ridicându-se la numeroase milioane de dolari trebuie plătită Cubei, în contul daunelor și intereselor, după cum a denunțat țara noastră cu argumente și date incontestabile, de-a lungul intervențiilor în fața Națiunilor Unite”.

Citește și: FOTO. Fidel Castro, 89 de ani, este omagiat în CUBA. Ultimul lider COMUNIST care a supravieţuit Războiului Rece

Aceste declarații au fost publicate cu o zi înainte de vizita istorică pe care o va efectua vineri în Cuba John Kerry, prima a unui șef al diplomației americane după 1945, cu scopul de a consacra restabilirea relațiilor diplomatice dintre cei foști adversari din perioada Războiului Rece.

În pofida reconcilierii lor, Havana și Washingtonul reclamă reciproc compensații, de o parte pentru pierderile cauzate de embargoul economic, iar de cealaltă pentru exproprierea bunurilor americane în cursul revoluției cubaneze din 1959.

În textul său, primul publicat de la 8 mai, Fidel Castro a dat asigurări: “Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru pacea și bunăstarea tuturor ființelor umane (…), aceleași drepturi pe care le-am proclamat demarând lupta noastră, dar și emanând din visurile noastre”.

Cea de-a 89-a aniversare a fostului președinte cubanez, înlocuit în prezent de fratele său Raul, a fost sărbătorită joi pe insula comunistă, în special în prezența președintelui Boliviei, Evo Morales, care vorbește frecvent despre Fidel Castro ca despre “înțeleptul său bunic”.

Cele mai citite

Poliția a aplicat amenzi, după ce mai mulți nuntași au blocat o intersecție

Poliția din județul Teleorman a intervenit prompt în urma unui incident în localitatea Buzescu, unde circulația a fost blocată de nuntași, generând disconfort și...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...

Cutremur puternic în apropierea graniței dintre Mexic și Guatemala

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs duminică dimineață în apropierea coastei statului mexican Chiapas, a anunțat Institutul Geologic al Statelor Unite, potrivit Reuters. Cutremurul...
Ultima oră
Pe aceeași temă