17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăAlegeri 2016Argumente pentru legea falimentului personal

Argumente pentru legea falimentului personal

 

Un fost bancher și membru al primului cabinet Ponta din partea liberalilor, Lucian Isar, trece în revistă câteva avantaje ale adoptării unei legi care să protejeze debitorii persoane fizice în contextul în care unii bancheri încep să accepte ideea.

Bancherii încep să vadă și avantajele unei legi a falimentului personal,nu doar provizioane potențiale. Reinserția debitorilor insolvabili în circuitul economic, posibilitatea acestora de a contribui la PIB prin consum și de a lua ulterior chiar și noi împrumuturi pare un scenariu posibil. Primul pas l-a făcut președintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, la începutul lunii trecute („Legislaţia privind insolvenţa persoanelor fizice este o necesitate. Cred că, în condiţiile în care există o astfel de legislaţie în toate ţările UE, va exista şi în România, probabil în viitorul apropiat. Dar, trebuie să avem grijă ca noua legislaţie să nu poată să fie exploatată în aceeaşi măsură ca legislaţia privind persoanele juridice”). Declarații ti­mide s-au mai făcut și dinspre CEC Bank („Legislaţia privind insolvenţa persoanelor fizice ar fi benefică, însă doar dacă ar fi echilibrată, şi nu populistă”-Mirela Iovu, vicepreședinte), iar pe 1 mai chiar oficiali ai BCR și Raiffeisen Bank au confirmat această optică.

“Acum o lună PNL a încercat aprobarea acestei legi prin Parlament, dar demersul a fost respins de USD. Pe partea anti Legea insolvenței personale în România se mai pot înscrie BNR, ARB și până recent delegația FMI”, arată Lucian Isar într-o postare recentă de pe blogul personal. “FMI deja a promovat într-o serie de țări legislație și instrumente pentru reducerea îndatorării persoanelor fizice, dar nu și în România, din cauza împotrivirii BNR și ARB. În condițiile în care directorul general FMI și-a schimbat perspectiva iar noua asociație a băncilor are o părere distinctă de cea a ARB, s-ar putea ca și delegația FMI în România să încerce să își nuanțeze abordarea” continuă Isar. În viziunea sa, principalele argumente în favoarea unei asemenea legi sunt următoarele:

Costul creditului reprezintă inclusiv prețul asigurării riscului ca anumite persoane să nu mai performeze în rambursarea sa. Altfel spus, fiecare datornic a plătit deja pentru a acoperi riscul ca o parte din debitori să nu poată să ramburseze creditul.

Insolvența personală permite revenirea debitorului în economia productivă. Un debitor supraîndatorat nu poate să consume, devine dezinteresat în câștigarea de venituri suplimentare deoarece o percepe ca o utilizare a acestora doar pentru îndestularea creditorului. Diferenta de implicare și optimism în comportamentul persoanelor fizice poate face diferenta între stagnare și creștere economică.

Consumatorii individuali tind să subdimensioneze riscurile și să aibă pregătire financiară insuficientă. Dacă prima parte este un comportament general uman, a doua poate fi modificată prin educație din partea societății și a sistemului financiar. Lipsa educației din partea sistemului financiar trebuie penalizată.

Fără o lege a falimentului personal, în condițiile ridicării barierelor de mobilitate și a diferențelor de regim legislativ se amplifică riscul pierderii de capital uman prin migrație. Legea evită comportamentul des întâlnit al debitorilor supraîndatorați de a intra în economia cash sau chiar neagră.

Numeroase studii demonstrează că situații financiare precare datorate supraîndatorării provoacă probleme familiale, afectează copii respectivelor familii și starea lor de sănătate.

Legea asigură pedepsirea debitorilor fraudulenți, maximizarea sumelor rambursate și minimizarea timpului și a costului implicat în restructurarea financiară.  

Cele mai citite

Ilie Bolojan, mesaj după terminarea mandatului de premier:  Am dovedit că se poate guverna și altfel, fără minciună, cu respect pentru banul public și...

La o zi după învestirea noului Executiv, fostul premier Ilie Bolojan a publicat miercuri un mesaj adresat românilor, în care a vorbit despre mandatul...

Kremlinul, după discuțiile dintre Putin și emisarul lui Trump: Ce spune Rusia despre reluarea negocierilor cu Ucraina

Abordările Ucrainei și Europei privind încheierea războiului din Ucraina, pe care emisarul american Steve Witkoff i le-a prezentat miercuri președintelui rus Vladimir Putin, nu...

Patronatele și sindicatele acuză Primăria Timișoara că blochează dialogul social. Două structuri de consultare, inactive

Reprezentanții partenerilor sociali avertizează că lipsa consultării poate duce la conflicte administrative și procesePatronatele și sindicatele din județul Timiș acuză Primăria Timișoara că refuză...
Ultima oră
Pe aceeași temă