17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăLifestyleFotbal - Liga I: FC Steaua București - ASA Târgu Mureș 1-1

Fotbal – Liga I: FC Steaua București – ASA Târgu Mureș 1-1

Echipele FC Steaua București și ASA Târgu Mureș au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), într-o partidă din cadrul etapei a 7-a a Ligii I de fotbal, disputată sâmbătă seara pe Arena Națională din Capitală, transmite Agerpres.

Duelul dintre campioana și vicecampioana ediției trecute de campionat s-a încheiat nedecis, la capătul unui joc echilibrat, în care ambele formații puteau obține victoria.

Steaua a deschis scorul în minutul 32, la capătul unui atac rapid, finalizat de Adi Popa, din pasa lui Gregory Tade.

Oaspeții au restabilit egalitatea în repriza secundă, grație golului marcat de bosniacul Filip Jazvic, printr-un șut la colțul scurt, mingea trecând printre picioarele portarului Cojocaru (min.56).

Campioana Steaua rămâne, așadar, în așteptarea primei sale victorii pe teren propriu de la debutul acestui sezon, în toate competițiile în care este angrenată.

Elevii lui Mirel Rădoi se află în acest moment pe locul 5 în Liga I, la egalitate de puncte (10) cu ASA Târgu Mureș, care a urcat pe locul 3 în clasament, grație golaverajului superior.

FC Steaua București — ASA Târgu Mureș 1-1 (1-0), stadion "Arena Națională" — București 
Au marcat: Adi Popa (32), respectiv Filip Jazvic (56). 
Arbitru: Radu Petrescu (București); asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui) și Aurel Onița (Constanța); arbitru de rezervă: Adrian Cojocaru (Galați). 
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) — CCA și Octavian Goga (Brașov) — LPF.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...
Ultima oră
Pe aceeași temă