15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialDesignerii casei de modă Dolce&Gabbana, condamnați la închisoare pentru fraudă

Designerii casei de modă Dolce&Gabbana, condamnați la închisoare pentru fraudă

Creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana, judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, au fost condamnaţi miercuri de Curtea de Apel din Milano la 18 luni de închisoare, a anunţat presa italiană, citată de AFP, anunță Mediafax.

Domenico Dolce, în vârstă de 55 de ani, şi Stefano Gabbana, în vârstă de 51 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de escrocherie contra statului italian şi de inexactităţi în declaraţiile lor de venituri.

În primă instanţă, în iunie 2013, cei doi designeri principali ai casei de modă Dolce&Gabbana, de origine siciliană, au fost condamnaţi la un an şi opt luni de închisoare pentru o fraudă fiscală estimată la aproape 1 miliard de euro.

Pedeapsa a fost redusă în apel, întrucât o parte dintre delictele care le erau imputate au fost de atunci prescrise, precizează presa italiană.

Alte patru persoane au fost condamnate în acelaşi proces şi ar urma să fie la rândul lor încarcerate.

"Am rămas fără cuvinte, sunt total perplex. Vom face fără niciun dubiu recurs la Curtea de Casaţie", a reacţionat imediat avocatul celor doi designeri, Massimo Dinoia.

În noiembrie 2011, Curtea de Casaţie italiană a anulat achitarea celor doi creatori de modă, pronunţată în aprilie 2011 de Tribunalul din Milano.

În 2010, cotidianul economic Sole 24 Ore a dezvăluit că cele două staruri ale modei italiene făceau obiectul unei anchete, fiind bănuite de o evaziune fiscală estimată la 840 milioane de euro, alături de alte patru persoane.

Potrivit magistraţilor italieni, Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au creat în 2004 şi 2005 o companie-tampon în Luxemburg, încredinţându-i acestia controlul asupra mărcilor grupului D&G, pentru a evita fiscul italian, în condiţiile în care acea companie era administrată în realitate din Italia.

Cele mai citite

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă