18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialContrabandiști cu ţigări din patru județe, percheziţionaţi de DIICOT

Contrabandiști cu ţigări din patru județe, percheziţionaţi de DIICOT

Polițiștii de frontieră și procurorii DIICOT efectuează, luni, aproximativ 50 de percheziții, în judeţele Timiș, Caraș-Severin, Sibiu și Suceava, la suspecţi de contrabandă cu țigări, informează Mediafax.

Polițiștii de frontieră au monitorizat persoanele suspectate încă de la începutul acestui an. Astfel, ei au aflat cum țigările erau introduse în țară, din Ucraina, prin punctele de trecere a frontierei, apoi erau transportate în depozite clandestine, iar în final distribuite vânzătorilor stradali.

În total, este vorba de trei rețele, care se ajutau reciproc, susțin sursele citate. Astfel, dacă una din rețele rămânea fără marfă, aceasta era imediat aprovizionată de celelalte două.

Conform aceloraşi surse, în urma perchezițiilor, aproximativ o sută de persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timișoara, iar pentru prima dată în fața procurorilor vor ajunge și vânzătorii stradali.

 

 

Cele mai citite

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Cine sunt cei mai doriți angajatori din România

Un studiu elaborat de Catalyst Solutions prezintă un clasament al celor mai doriți angajatori din România, în anul 2024, arată un articol postat pe...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...
Ultima oră
Pe aceeași temă