23.5 C
București
marți, 11 iunie 2024
AcasăSpecialO laureată a premiului Nobel, spionată mai bine de 20 de ani...

O laureată a premiului Nobel, spionată mai bine de 20 de ani de agenţii MI5 şi MI6

Doris Lessing a intrat prima dată în vizorul agenţilor secreţi britanici de la MI5 în 1943, în Rodezia de Sud, în prezent Zimbabwe, unde şi-a petrecut adolescenţa. De atunci, spionii britanici au continuat să o supravegheze şi să întocmească rapoarte despre activităţile sale din Africa şi din Marea Britanie, până în anul 1964. Datele au devenit publice după ce dosarul secret al romancierei a fost publicat, informează Reuters, preluat de Mediafax.

Autoarea romanului “Carnetul auriu” (“The Golden Notebook”), una dintre cele mai influente cărţi din anii ’60, a fost recompensată cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2007. Doris Lessing a murit în 2013 la vârsta de 94 de ani.

Unul dintre primele documente care o vizează pe scriitoare este o copie după o scrisoare expediată de un oficial de la Air Ministry (fost minister britanic însărcinat cu administrarea Royal Air Force, n.r.), datată din 1944, despre Left Book Club, un club literar condus de Doris Lessing în Salisbury, în prezent oraşul Harare, cu cel de-al doilea soţ al ei, Gottfried Lessing, un german cu simpatii comuniste. Cele mai multe subiecte discutate acolo se încheiau adeseori cu fraze antibritanice, anticapitaliste şi antiimperialiste”, scria acel oficial, care se declara în acelaşi timp îngrijorat de faptul că “persoane cu accent străin” frecventau acel club alături de angajaţi ai Royal Air Force. După ce a divorţat de Gottfrid Lessing, scriitoarea s-a mutat, în 1949, la Londra, unde a început să fie supravegheată de agenţii britanici.

În 1952, agenţia britanică de spionaj extern, MI6, s-a interesat de o vizită pe care romanciera a efectuat-o în fosta Uniune Sovietică alături de o delegaţie de scriitori britanici cu simpatii de stânga. Agenţii de la MI6 au întocmit cu acea ocazie o notă informativă, ce a fost păstrată în dosarul MI5 al scriitoarei.

MI5, Serviciul britanic de contrainformaţii şi securitate internă, a întocmit un dosar voluminos – ce include cinci volume – pe numele scriitoarei Doris Lessing, care a fost dat publicităţii vineri şi plasat la Arhivele Naţionale din Londra.

 

 

 

Cele mai citite

Tudor Manea, eMAG: Așteptările noastre de la noii aleși sunt să-și direcționeze mare parte din atenție și către zona de capital uman, educație

Tudor Manea, CEO Group eMAG, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că așteptările sale și ale antreprenorilor față de noii primari, noi...

Tudor Manea, eMAG: Așteptările noastre de la noii aleși sunt să-și direcționeze mare parte din atenție și către zona de capital uman, educație

Tudor Manea, CEO Group eMAG, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că așteptările sale și ale antreprenorilor față de noii primari, noi...

Premierul Cehiei: Este posibil ca Rusia să fie în spatele tentativei de incendiere a autobuzelor municipale din Praga

Petr Fiala, prim-ministrul Cehiei, a sugerat că Rusia s-ar putea afla în spatele tentativei de incendiere a autobuzelor municipale din Praga de săptămâna trecută,...
Ultima oră
Pe aceeași temă