14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialElena Udrea acuză că există interese pentru a nu schimba sistemul medical

Elena Udrea acuză că există interese pentru a nu schimba sistemul medical

Fosta minstră a Turismului, Elena Udrea, a comentat, pe Facebook, că deși este bine că Executivul mărește salariile medicilor, măsura nu este suficientă fără o lege a sănătății, apreciind că unii sunt interesați ca sistemul medical să rămână cum este în prezent. 

”Guvernul a decis să mărească salariile medicilor cu 25% de la 1 octombrie, ceea ce este bine. Dar cu această soluție punctuală nu rezolvă problemele din sistemul sanitar românesc, pentru care este nevoie de o viziune, de o " lege a sănătății", pe care evident că Executivul nu o are. Guvernul Boc a avut-o, ba chiar a și căzut din cauza acestei legi, pentru că interesele unora de a se menține actuală stare de fapt din sistemul medical sunt foarte mari”, a scris Udrea. 

Totodată, Elena Udrea a catalogat ideea de legalizare a ”atențiilor” oferite medicilor drept o ”mojicie” și o ”desconsiderare”. 

”Tot ce au mai propus guvernanții prin vocea ministrului sănătății a fost legalizarea " atențiilor " oferite medicilor de către pacienți, pentru care ne-a anunțat că se vor scrie și norme!!! Adică vom vedea cam ce poți da spagă unui medic, de la o găina la o mașină, de la tichete de masă la plicuri cu bani etc. și cum se vor impozita toate acestea. Probabil vom apela la grile de evaluare a bunurilor, gen pentru o găina ouătoare între 2 kg și 4 kg, medicul plătește impozit 10 lei. O mojicie și desconsiderare care denotă o mentalitate fără legătură cu ideea de stat modern. Ajungem în situația în care cetățenii plătesc direct serviciile sociale primite, nu prin taxe și impozite către stat, pe care oricum le achita astăzi”, a subliniat Udrea. 

Elena Udrea a subliniat că pe această logică ar trebui legalizată și mita dată profesorilor, polițiștilor, vameșilor și funcționarilor din primarii. 

”Pe logica Guvernului, ar putea urmă legalizarea spăgii dată profesorilor, polițiștilor, vameșilor, funcționarilor din primarii, din ministere, în aceleași condiții: dacă omul da de bunăvoie, după ce i se rezolvă problemă și cu obligația declarării spăgii de către cel care a primit-o în vederea impozitării.  
 Hai că suntem o țara veselă! Ar fi de râs dacă nu ar fi de groază!”, a conchis deputata. 

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă