18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCe constrângeri au profesorii cu funcții de conducere

Ce constrângeri au profesorii cu funcții de conducere

În proiectul Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educaţiei, se arată că profesorii care ocupă funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau care sunt membri în structuri de conducere trebuie să respecte criteriile unui management eficient al resurselor, să promoveze standardele profesionale şi morale specifice şi să aplice cu obiectivitate reglementările legale şi normele etice.

Potrivit Mediafax, sunt interzise abuzul în exercitarea autorităţii şi hărţuirea personalului didactic, indiferent de statutul şi funcţia persoanei care exercită astfel de presiuni. Codul prevede și că profesorii cu funcţii de conducere vor exercita atribuţiile ierarhic superioare din perspectiva exclusivă a evaluării, controlului, îndrumării şi consilierii manageriale corecte şi obiective.

Proiectul interzice dascălilor cu funcţii de conducere activităţile de comerţ în unitatea şcolară în lipsa unui contract prealabil, aprobat de către Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare. Potrivit documentului redactat de ministerul de resort, personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabil cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, trebuie să îşi desfăşoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori şi principii: • imparţialitate, independenţă şi obiectivitate; •responsabilitate morală, socială şi profesională; •integritate morală şi profesională; •confidenţialitate; •activitate în interesul public; •respectarea şi promovarea interesului superior al copilului; •respectarea legislaţiei generale şi a celei specifice domeniului; •respectarea autonomiei personale; •onestitate şi corectitudine intelectuală; •respect şi toleranţă; •autoexigenţă în exercitarea profesiei; •interes şi responsabilitate în raport cu propria formare profesională; •implicarea în democratizarea societăţii, în creşterea calităţii activităţii didactice şi a prestigiului unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar, precum şi a specialităţii/domeniului în care lucrează; •respingerea conduitelor didactice inadecvate.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă