Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, va prelua preşedinţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Consiliul de Securitate are 15 state membre, iar preşedinţia Consiliului revine, prin rotaţie, timp de o lună, fiecărei ţări membre.
Rusia preia conducerea Consiliului de Securitate la data de 1 octombrie 2015. Potrivit agenţiei de propagandă Sputnik News, priorităţile Rusiei la ONU vor fi “lupta cu terorismul şi conflictele în derulare din Orientul Mijlociu şi nordul Africii”.
Este foarte posibil ca Naţiunile Unite să prelungească mandatul forţei ONU de menţinere a păcii în Libia, mandat care expiră la 15 septembrie 2015.
În paralel, ONU va analiza războiul civil din Siria, activităţile grupării teroriste Stat Islamic, precum şi informaţiile privind utilizarea armelor chimice în Siria şi Irak.
Potrivit informaţiilor de până în acest moment, sub preşedinţia lui Serghei Lavrov nu vor fi discutate, la ONU, nici ocupaţia Rusiei asupra peninsulei Crimeea, nici criza din Ucraina.
Lucrările celei de a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU se vor deschide la data de 15 septembrie 2015. Rusia preia preşedinţia Consiliului de Securitate la data de 1 octombrie.
Citeşte şi: Rusia ATACĂ în ARCTICA. Primele exerciţii militare în Extremul Nord