20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportZgonea propune vot prin corespondenţă şi pentru cetățenii din țară

Zgonea propune vot prin corespondenţă şi pentru cetățenii din țară

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, este de părere că implementarea votului prin corespondență trebuie să se întâmple cât mai curând, în baza unui consens între actorii instituționali și societatea civilă. Zgonea mai susţine că se impune o analiză serioasă asupra oportunității implementării acestui sistem și pentru cetățenii din țară.

"E necesară implementarea cât mai rapidă a votului prin corespondență, în baza unui consens între actorii instituționali și reprezentanții societății civile. Susțin dezvoltarea unor mecanisme simplu de înțeles, care să nu birocratizeze excesiv procesul și să fie cât mai transparente, poate chiar să implice folosirea infrastructurii electronice, dacă partenerii de dialog sunt de acord cu acest model", a scris Zgonea, joi, pe contul său de Facebook. ‪

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că "‎PSD‬ îsi dorește ca noua lege a votului prin corespondență să întărească încrederea cetățenilor din străinătate și a partenerilor țării în instituțiile românești".

PSD l-a mandatat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să elaboreze un set de principii care să stea la baza legii votului prin corespondenţă şi să le trimită AEP, instituţie care va elabora, la rândul său, proiectul pe această temă.

 

 

 

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă