19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechMoţiune simplă împotriva Guvernului, la Senat

Moţiune simplă împotriva Guvernului, la Senat

Liberalii au depus, marţi, la Senat, moțiune simplă privind infrastructura de transport, a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook în care precizează că "proiectele de infrastructură și absorbția banilor europeni pentru transporturi nu au nicio șansă de a fi scoase din amorțeală".

"Infrastructura ar trebui să fie un motor al dezvoltării economice. Sub guvernarea PSD, este permanent sabotată de lipsa de interes a miniștrilor, care se succed în funcție doar pentru a preda ștafeta ratărilor pe bandă rulantă. Din bilanțul ”performanțelor” în acest domeniu: niciun kilometru de autostradă început de la zero, 3 miliarde de euro din fonduri europene pierduți, o autostradă inaugurată cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale, care pune în pericol siguranța oamenilor", susţine Gorghiu.

Liderul PNL menţionează că "valoarea totală a proiectelor asumate în Master Planul General de Transport este de 45 de miliarde de euro. Documentul prevede, printre altele: 1.300 kilometri autostradă, investiţie de 13.8 miliarde Euro; 1.825 kilometri drumuri expres, investiţie de 9.9 miliarde Euro; 2.874 kilometri drumuri TransRegio, investiţie de 1.69 miliarde Euro; 343 kilometri drumuri TransEuro, investiţie de 190 milioane Euro; 2.883 kilometri reabilitări de cale ferată cu viteze sporite, investiţie de miliarde de euro", mai scrie Gorghiu

Cele mai citite

Direcția Tehnică a TAROM, ruptă de compania de stat. Ce înseamnă pentru transportatorul aerian

Astăzi s-a aprobat și semnat în Consiliul de Administrație ca Direcția Tehnică din cadrul TAROM să devină entitate juridică independentă, a precizat, pentru ROMÂNIA...

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă