UPDATE: Prima reacție a Flaviei Pennetta, după câștigarea US Open, este una incredibilă. La vârsta de 33 de ani, după performanța carierei, Pennetta și-a anunțat retragerea, urmând să mai evolueze până la finalul anului. Meciul cu Vinci a fost ultima partidă a sa la US Open.
„Probabil voi mai juca până la finalul anului, însă asta e tot. Mi-a luat mult până să iau această decizie. Nu a fost ușor”, a spus Pennetta.
Flavia Pennetta, locul 26 WTA înaintea US Open, 33 ani, a urcat până pe locul 8 mondial după cucerirea primului său Grand Slam la simplu (a mai cucerit un titlu la dublu, unde a fost număr 1 WTA).
–
Flavia Pennetta, cap de serie 26, a câștigat US Open 2015 după ce a învins-o în ultimul act pe conaționala sa Roberta Vinci, 43 WTA, scor 7-6(7/4), 6-2. Duelul italiencelor a fost câștigat de cea care a eliminat-o pe Simona Halep în sferturi.
Citește și Novak Djokovic a câștigat pentru a doua oară US Open, după o finală cu Roger Federer
Pennetta și Vinci obținuseră deja performanțele carierei, la simplu, o dată cu accesul în ultimul act al Grand Slam-ului american. Pennetta și Vinci, ambele în vârstă de 33 de ani, foarte bune prietene, au dus o luptă strânsă până la tiebreak-ul primului set, acolo unde Flavia a preluat decisiv conducerea.
Vinci și Pennetta sunt printre puținele jucătoare din circuit, care la vârsta de peste 30 de ani au performanțe foarte mari. Celelalte două sunt surorile Williams.
Citește și FOTO. Suveniruri din SUA: Ce rămâne după US Open 2015. Halep, părtașă la istorie!
Pennetta a trecut, în semifinale, de Simona Halep, a doua favorită, scor 6-1, 6-3. Vinci a eliminat-o pe principala favorită Serena Williams în trei seturi.
La 30 de minute după finalul partidei a început o ploaie puternică la US Open, astfel că finala putea fi întreruptă în cazul în care s-ar fi intrat și într-un al treilea set.
Citește și Simona Halep, ELIMINATĂ, de la US Open, de Pennetta. Românca, lovită de fulgerul italian!