24.9 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialReacția lui Viktor Orban după ce Germania a reintrodus controalele la frontieră

Reacția lui Viktor Orban după ce Germania a reintrodus controalele la frontieră

Premierul ungar Viktor Orban a salutat duminică decizia Germaniei de a reintroduce temporar controalele la frontiere, începând de duminică, relatează Agerpres

Citește și: CRIZA REFUGIAȚILOR: Germania reintroduce controalele la TOATE frontierele

Orban a declarat ziarului german Bild că măsura era necesară pentru a proteja valorile germane și europene, informează Reuters. 

„Înțelegem foarte bine decizia Germaniei și am vrea să ne exprimăm solidaritatea”, a spus Orban, potrivit unor declarații care vor fi publicate în ediția de luni a cotidianului Bild. 

Șeful executivului de la Budapesta a apreciat că acesta ar trebui să fie doar primul pas, în condițiile în care și granițele Greciei trebuie protejate cât mai repede cu putință. 

Cele mai citite

Knessetul, Parlamentul Israelului, s-a dizolvat. Netanyahu luptă pentru a-și păstra puterea

Parlamentul Israelului, Knessetul, a fost dizolvat vineri dimineață, după adoptarea mai multor proiecte de lege în ultimele ore ale actualei coaliții de guvernare conduse...

INS: Producția industrială a scăzut cu 3,3% în primele cinci luni din 2026

Producția industrială a României a înregistrat un recul de 3,3% în primele cinci luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit...

Dinamo a ajuns la un acord pentru un nou transfer! Spaniolul vine din prima ligă a Belgiei

Dinamo s-a înțeles cu fundașul spaniol Dario Benavides, care urmează să întărească defensiva formației pregătite de Nuno Campos.Cu două zile înaintea debutului în noul...
Ultima oră
Pe aceeași temă